Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amintiri despre Focşani, scoase la iveală de „cuzişti“

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 13 noiembrie 2012 ·

Un grup de elevi de la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” din Focşani, atât de gimnaziu cât şi din clasele liceale, va readuce la viaţă legende vii ale oraşului de pe Milcov, în cadrul proiectului „Strategii de supravieţuire în anii ’80 în Focşani”. Având ca reper şi argument istoria Focşaniului, cercul de istorie al Colegiului Naţional „Al. I. Cuza” a propus derularea în acest an şcolar, a unui proiect ce doreşte o nouă abordare privind viaţa comunităţii locale.

Modulele educaţionale au fost proiectate astfel încât prin îmbinarea cercetării, învăţării, a istoriei scrise şi a celei orale, elevii să poată înţelege mai bine istoria propriilor familii. Proiectul „Strategii de supravieţuire în anii ’80 în Focşani” are în vedere dezvoltarea durabilă a sensibilităţii şi respectului elevilor pentru istoria locală şi naţională, pentru istoria familiei, ca mijloc de cunoaştere şi conservare a propriei identităţi. „Viaţa unei comunităţi adună laolaltă istorii mari şi mici, eroi şi oameni obişnuiţi, bucurii şi eşecuri, armonie şi zbatere, trecut şi prezent, prin urmare, o imensă resursă de învăţare la îndemâna elevilor şi profesorilor”, a precizat profesoara Lămîiţa Şerban, coordonatoarea cercului de istorie.

Scopul proiectului este elaborarea şi interpretarea surselor orale în vederea recuperării unei părţi a memoriei recente a societăţii româneşti, a comunităţii locale, exclusă din mărturiile scrise. Obiectivele proiectului sunt consolidarea legăturii dintre generaţii, cunoaşterea experienţei de viaţă a membrilor comunităţii locale intervievaţi, în epoca comunistă, recuperarea istoriei nescrise, dezvoltarea simţului civic şi al apartenenţei responsabile la comunitatea locală, promovarea spiritului de toleranţă şi cunoaştere reciprocă, familia rizarea cu tehnologiile moderne de înregistrare şi prelucrare audio-video, stocare, transformare şi prelucrare a interviur

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum 55 minute
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 59 minute
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°