Gena umorului pare a fi înscrisă în ADN-ul românului. Ne mândrim că „facem haz de necaz", iar glumele sau snoavele populare au făcut parte dintotdeauna din moştenirea noastră. Fie că provin din imaginarul colectiv sau sunt creaţii atribuite diverşilor autori, astfel de scrieri şi-au făcut adesea loc în paginile revistelor. Articolul de faţă prezintă una dintre cele mai populare publicaţii umoristice ale secolului XX: revista „Furnica".
Înfiinţată în 1904 de George Ranetti şi N.D. Ţăranu, revista "Furnica" aduna în paginile sale scrieri satirice, epigrame, glume, precum şi caricaturi sau diverse alte ilustraţii.
Co-editor al revistei, Ranetti este, potrivit "Almanahului Dicţionar al Presei din România", un personaj ilustru, "foarte cunoscut şi simpatizat în toate cercurile profesionale, graţie spiritului său vioi, vesel şi tare glumeţ. Este cel mai spiritual calamburist al nostru şi cel mai talentat umorist al presei contemporane".
Un alt jurnalist român al secolului XX, Pamfil Şeicaru, scria despre revista "Furnica" şi o caracteriza drept "cea mai spirituală şi mai cunoscută publicaţie satirică română".
De unde provine, însă, numele revistei? Ranetti explică încă din primul număr, într-o manieră cât se poate de elegantă : "În lumea insectelor sunt mari seniori cari atrag privirile prin strălucirea podoabelor lor şi ale căror aripi bogat colorate sau căror cuirase scânteietoare de aur şi pietre scumpe desfid orice asemănare cu giuvaericalele noastre meşteşugit cizelate.
Mai umilă e harnica furnică; ea n-are rochie strălucită, rochii cu culori vii, cu reflecte de smarald ori de rubin; natura a îmbrăcat-o cu mohorâtul veştmânt al lucrătorului. (...) Să nu ne amăgim însă, daca modestia sa e reală, slăbiciunea ei nu e de cât aparentă. (...)".
De asemenea, Ranetti stabileşte câteva dintre punctele de reper după care avea să se ghideze în
