Dacă majoritatea partidelor şi alianţelor politice şi-a anunţat candidaturile pentru alegerile parlamentare de luna viitoare înainte de 9 noiembrie, data începerii campaniei electorale, UDMR Bistriţa-Năsăud a făcut acest lucru cu o zi întârziere. Cei şase candidaţi au preferat să-şi prezinte programul electoral în cadrul "Balului Strugurilor", un eveniment de tradiţie în cadrul minorităţii maghiare din România. Acesta a avut loc la cantina unui colegiu din Bistriţa, acolo unde, printre mâncare, muzică şi dans, şi-au făcut loc şi promisiunile celor doi candidaţi UDMR Bistriţa-Năsăud pentru Senat şi ai celor patru pentru Camera Deputaţilor.
"Şansa moare ultima"
"A fost o seară deosebită pentru noi şi am asistat la lansarea candidaţilor pentru toate cele şase colegii uninominale. UDMR Bistriţa a avut deputat în fiecare din cei 10 ani după Revoluţie, din păcate după anul 2000 nu am mai avut pe nimeni, însă şansa moare ultima. Dacă nu vom avea succes nici acum, sperăm să contribuim cu 6.000 de voturi la nivel central. UDMR a depus candidaturi în toate colegiile pentru că a demonstrat, în ultimii 23 de ani, că este un partid echilibrat, care s-a ţinut întotdeauna de cuvânt", a declarat preşedintele UDMR Bistriţa-Năsăud, Attila Decsei.
Dacă majoritatea partidelor şi alianţelor politice şi-a anunţat candidaturile pentru alegerile parlamentare de luna viitoare înainte de 9 noiembrie, data începerii campaniei electorale, UDMR Bistriţa-Năsăud a făcut acest lucru cu o zi întârziere. Cei şase candidaţi au preferat să-şi prezinte programul electoral în cadrul "Balului Strugurilor", un eveniment de tradiţie în cadrul minorităţii maghiare din România. Acesta a avut loc la cantina unui colegiu din Bistriţa, acolo unde, printre mâncare, muzică şi dans, şi-au făcut loc şi promisiunile celor doi candidaţi UDMR Bistriţa-Năsăud pentru Senat şi ai celor patru p