Petrecere mare pe ritmuri latino, o fiesta în adevăratul sens al cuvântului, a avut loc vineri seară pe scena Casei de Cultură din Suceava, unde elevii Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară şi-au sărbătorit bobocii şi le-au urat bun venit în şcoala lor.
Balul Bobocilor de la Colegiul Alimentar a debutat, aşa cum era şi normal pentru o fiesta, pe ritmuri latino, cu mult chef de distracţie şi cu multă voie bună. După ce doi dintre prezentatorii balului au deschis petrecerea, cortina scenei a fost ridicată şi cele zece perechi de concurenţi s-au prezentat pentru prima oară publicului prin intermediul unui dans, bineînţeles latino. Două luni de pregătiri, atât le-a luat organizatorilor să pună pe picioare această fiesta la care au fost invitaţi vineri seară toţi elevii Colegiului Alimentar, profesorii liceului şi nu numai.
După deschiderea în ritmuri de dans, a urmat prezentarea nominală a perechilor de concurenţi, după care, petrecerea a continuat cu un nou dans, de data aceasta modern, pus în scenă de trupa Strong Sensation, formată din foşti şi actuali elevi ai colegiului. După acest moment, Dumitriţa şi Adrian au venit în faţa publicului cu un moment umoristic, urmat de un nou dans, susţinut de data aceasta de şase băieţi „macho”, coordonaţi de profesoara Cătălina Tănase.
Aptitudinile concurenţilor, aduse în faţa juriului
După câteva minute de destindere uşoară a celor zece perechi de boboci, concurenţii au fost rechemaţi în faţa publicului, pentru o probă prin care trebuiau să-şi demonstreze aptitudinile. Bobocii au ales să danseze ca la o fiesta, pe ritmuri de merengue sau passo doble, au recitat poezii sau aforisme aparţinând unor cunoscuţi poeţi din America Latină sau au interpretat vocal sau instrumental o serie de melodii, fiecare încercând să arate publicului şi juriului că sunt talentaţi.
După această nouă întâlnire cu