* brăilenii s-au impus la limită după un meci crâncen, cu 11 cartonaşe galbene şi 2 eliminări
Partida dintre Dunărea şi CF Brăila a fost una aprigă cum dealtfel au fost marea majoritate a disputelor dintre cele două grupări însă aceasta s-a desfăşurat sub privirile a doar câteva grupuri de spectatori, marea lor majoritate fiind susţinători ai oaspeţilor.
Iar brăilenii au plecat fericiţi de la stadion pentru că favoriţii lor au câştigat derby-ul cu rivalii lor de-o viaţă.
Lupta crâncenă din teren pentru puncte s-a soldat cu 11 cartonaşe galbene, câte o eliminare de fiecare parte pentru cumul de cartonaşe, iar Ignat cu arcada spartă după o lovitură cu piciorul aplicată de Enache într-o încercare de finalizare spectaculoasă.
CF Brăila putea avea un avantaj destul de liniştitor la pauză dar la şutul lui Ciocâlteu (min. 7), cu toate că Măstăcan a scăpat mingea din mână, el a fost salvat de Hristian şi tabela nu s-a modificat.
Dima (min. 25) a creat iar panică în careul advers, a urmat şutul lui Câmpeanu (min. 38), o intervenţie salutară a portarului gazdelor şi o fază asemănătoare celei create de Ciocâlteu în primele minute, de data aceasta acţiunea aparţinându-i lui Bosoi însă niciuna dintre ele nu a schimbat ceva pe tablelă.
În minutul 28, gălăţenii au cerut penalty pentru un presupus henţ în careu al lui Bosoi însă centralul Claudiu Marcu a lăsat jocul să continue şi nu a acordat lovitura de pedeapsă.
La opt minute de la reluare, Câmpeanu a profitat de o eroare a portarului gălăţean şi de bâlbâiala fundaşilor adverşi şi şi-a adus echipa în avantaj.
Condusă, Dunărea a preluat iniţiativa şi după un sfert de oră a restabilit egalitatea prin Enache. Vârful de atac al Dunării a profitat de gafa lui Ivan şi a lobat mingea peste Bunduc, min. 69: 1-1.
Câmpeanu şi Dima le-au creat