Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INXS se destramă

Publicat in Gandul, luni 12 noiembrie 2012 ·

Trupa australiană INXS se va destrăma după o carieră de 35 de ani în muzica rock, potrivit unor surse citate de presa din Australia, informează contactmusic.com.

Toboşarul Jon Farriss le-ar fi declarat acest lucru fanilor trupei, cu ocazia unui concert susţinut la Perth, duminică. Toboşarul ar fi declarat că acel concert va fi ultimul show al trupei INXS.

Potrivit site-ului WaToday. com.au, Jon Farriss a spus că "i-au dat lacrimile" în momentul în care vorbit despre ultimul concert al trupei.

Trupa INXS a fost înfiinţată la Sydney în 1977 şi l-a avut ca solist pe Michael Hutchence, până la decesul acestuia, în 1997. De atunci, trupa a colaborat cu soliştii Jimmy Barnes, Terence Trent D'Arby, Jon Stevens, J.D. Fortune şi Ciaran Gribbin.

De la formarea sa, INXS a lansat albume şi compilaţii care s-au vândut în peste 30 de milioane de exemplare în întreaga lume, a avut piese ajunse în fruntea topurilor muzicale în ţări de pe patru continente, şase albume de Top 10 în Marea Britanie, cinci albume de Top 20 în Statele Unite ale Americii şi 33 de hituri în ţara lor natală.

Printre materialele discografice de succes lansate de-a lungul anilor de grupul australian se numără "Kick" (1987) - ce a înregistrat vânzări de peste 10 milioane de exemplare -, "X" (1990) şi "Welcome To Wherever You Are" (1992).

Trupa australiană INXS se va destrăma după o carieră de 35 de ani în muzica rock, potrivit unor surse citate de presa din Australia, informează contactmusic.com.

Toboşarul Jon Farriss le-ar fi declarat acest lucru fanilor trupei, cu ocazia unui concert susţinut la Perth, duminică. Toboşarul ar fi declarat că acel concert va fi ultimul show al trupei INXS.

Potrivit site-ului WaToday. com.au, Jon Farriss a spus că "i-au dat lacrimile" în momentul în care vorbit despre ultimul concert al trupei.

Trupa INXS a fost înfiinţa

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 10 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 12 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 8 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°