Iată-ne din nou în campanie electorală, adică în pragul momentului în care, pentru încă patru ani, poporul şi-o va face cu mâna lui. Este perioada în care oamenii parcă-parcă au vaga intuiţie (pentru cât timp?) a faptului că somnul raţiunii naţiunii chiar poate naşte monştri de tot felul, sociali, economici, politici, administrativi, “fără număr”. Monştri care, după ce au fost ajutaţi să se nască şi să crească, papă toate resursele şi îi oripilează groaznic (!) pe oameni, care nu ştiu cum să mai scape de ei.

Cum e posibil, cu minimul de excepţie, ca aceiaşi indivizi să concureze cu succes, mandate la rând, pe aceleaşi funcţii, iar situaţia să nu se schimbe decât eventual în mai rău?

Ei bine, este simplu: Ei ştiu că nu îi va linşa nimeni când, după ce nu şi-au obosit minţile cu găsirea de soluţii palpabile pentru ridicarea nivelului de trai al “bieţilor oameni”, aşa cum s-au lăudat, vor veni din nou cu aceleaşi vorbe goale, aruncând acelaşi praf expirat în ochii populaţiei. Ba dimpotrivă, probabil că li se pare firesc ca lumea să îi primească încă o dată cu braţele deschise.

Cu idealism şi fără remuşcări, mă întreb când se va reîncarna Ţepeş sau, într-o variantă mai puţin teribilă, când vor fi făcute lucrurile de oameni care într-adevăr se pricep la ele, care nu fac nimic de formă, fără să creadă în rostul propriilor acţiuni? La fel, mă întreb când îşi vor da oamenii seama de puterea colosală pe care o au prin simplul fapt că sunt mulţi şi că astfel au cel mai important cuvânt de spus în felul cum merg lucrurile?

Dar, cum nu trăim în antica Grecie cu a sa splendidă politică, pentru “felul cum merg lucrurile”, de urechi trebuie traşi şi oamenii obişnuiţi, pentru lipsă de reacţie. Dacă Franţa o duce mai bine, acest lucru nu se datorează faptului că au conducători mai corecţi, mai buni, mai generoşi. Ci şi faptului că populaţia îşi “croieşte soar