Noua lege a adopţiilor, care a intrat în vigoare în luna aprilie a acestui an, este mai greu de aplicat pentru că trebuie căutate rudele copiilor ce se dau în adopţie până la gradul patru, iar etapele unui proces de adopţie se desfăşoară pe o perioadă îndelungată, susţin reprezentanţii Direcţiilor Sociale de Protecţie a Copilului. Un alt motiv este şi complexitatea acestui proces, în special adaptarea.
În plus, legea veche prevedea un termen de numai 30 de zile pentru schimbarea declaraţiilor unor tutori, iar acum termenul este de 60 de zile.
Directorii direcţiilor de protecţie socială şi protecţie a copilului din Bucureşti susţin că acest termen îngreunează adopţia.
'Sunt cazuri în care unele rude dau declaraţia că nu mai pot să îl crească pe copil şi apoi revin asupra ei şi noi aşteptăm. Constaţi că se schimbă şi iar vor copiii, dar apoi renunţă. Noi trebuie să aşteptăm până la 60 de zile şi acest lucru trenează adopţia şi luarea unor decizii', a declarat pentru AGERPRES Dănuţ Fleacă, directorul general al Direcţiei pentru Protecţia Copilului din Sectorul 1.
Persoanele potenţial adoptatoare doresc să adopte copii foarte mici, în detrimentul copiilor cu vârstă de peste 3-4 ani.
Noua lege a adopţiilor are totuşi ca punct forte faptul că adopţia ca 'finalitate a planului individualizat de protecţie' se stabileşte în maximum 30 de zile de la eliberarea certificatului de naştere pentru copilul a cărui naştere a fost înregistrată din părinţi necunoscuţi.
Directorul general al Direcţiei de Protecţie a Copilului din Sectorul 4, Mircea Nicolaidis, a explicat că hotărârea judecătorească irevocabilă prin care instanţa dispune deschiderea procedurii de adopţie îşi produce efecte 2 ani (pe vechea lege 1 an) pentru copiii cu părinţi, iar pentru copiii a căror naştere a fost înregistrată din părinţi necunoscuţi, e