După ce ajunseseră să evacueze forţat din locuinţa ipotecată peste 500 de clienţi cu restanţe provocând adevărate drame, bancherii din Spania au decis să acorde o perioadă de doi de respiro debitorilor cu probleme. Vor beneficia de "graţiere" doar cazurile cu adevărat dramatice
Asociaţia sectorului bancar din Spania (AEB) a anunţat într-un comunicat de presă că se angajează să blocheze evacuările forţate din locuinţele ipotecate în cazurile de extremă urgenţă pe durata următorilor doi ani, după cum arată pagina web a radioteleviziunii spaniole.
Asociaţia a explicat că membrii săi au decis încă de săptămâna trecută să blocheze astfel evacuările forţate vreme de doi ani, însă 'numai în acele cazuri în care se observă condiţii de extremă urgenţă' şi 'din motive umanitare'.
În urma tragediei petrecute în Ţara Bascilor, unde o femeie s-a aruncat de la etaj chiar în momentul în care urma să fie evacuată forţat din locuinţa a cărei ipotecă nu o mai putuse plăti, câteva entităţi bancare anunţaseră deja că suspendă procedurile executărilor silite, mai ales pe fondul crescândei presiuni sociale.
În prima jumătate a anului, în Spania au avut loc în medie 517 evacuări forţate pe zi.
Luni, este aşteptată o declaraţie comună a guvernului şi opoziţiei de la Madrid, întrucât părţile negociază pentru introducerea unei măsuri legislative urgente destinate tot blocării temporare a proceselor de executare silită a creditelor ipotecare în cazurile cele mai grave.
Sursa: Agerpres