David Petraeus este, probabil, cel mai cunoscut şi mai respectat militar din emisfera vestică. A fost, succesiv, comandantul trupelor americane din Irak, apoi al forţelor NATO din Afganistan, pentru ca din 2011 să îi ia locul lui Leon Panetta în fruntea CIA. Despre Petraeus se vorbea insistent la Washington că ar putea fi viitorul candidat republican la prezidenţiale. Cariera generalului s-a prăbuşit însă vineri, când Petraeus şi-a anunţat demisia.
David Petraeus a avut o relaţie extraconjugală cu autoarea biografiei sale, Paula Broadwell, pe care a ţinut-o ascunsă cu succes vreme de câţiva ani, dar care a devenit publică în momentul în care pe fir a intrat FBI. Pe scurt, Paula Broadwell, o femeie care poate fi descrisă ca extrem de ambiţioasă şi, prin urmare, la fel de geloasă, a început cu câteva luni în urmă să îşi simtă poziţia ameninţată de o altă femeie al cărei nume nu a fost făcut public, dar despre care New York Times a scris sâmbătă că se află la originea scandalului. Broadwell i-ar fi trimis doamnei în cauză mai multe e-mail-uri ameninţătoare despre al căror conţinut am aflat că nu era suficient de explicit încât să constituie o infracţiune, dar suficient de explicit încât să fie clasificat drept „hărţuire".
Când amanta directorului CIA te ameninţă şi îţi trimite e-mail-uri agresive, intri în panică şi exact acest lucru pare să i se fi întâmplat şi femeii misterioase, care, în calitatea ei de angajat guvernamental, s-a adresat FBI pentru protecţie. Iniţial, ancheta FBI s-a concentrat asupra unei posibile spargeri a contului de e-mail al directorului CIA - ceea ce sugerează că mai multe dintre e-mail-urile ameninţătoare au fost trimise de pe adresa lui Petraeus -, dar, cu aproximativ două săptămâni în urmă, lucrurile au devenit clare în momentul în care anchetatorii FBI au descoperit un schimb de e-mail-uri „cu conţinut sexual explicit" între Pet