Zvonurile privind încercarea unuia dintre acționarii companiei, Investment Dar Co., de a vinde cele 64 de procente deținute la Aston Martin sunt tot mai credibile. Printre pretendenți se numără Mahindra & Mahindra Ltd. și Toyota.
Criza prin care trece principalul acționar al britanicilor de la Aston Martin, grupul kuwaitian Investment Dar Co., pare să forțeze investitorul să renunțe la pachetul de 64% din acțiuni. Conform AutomotiveNews, care citează Bloomberg, nu mai puțin de cinci persoane apropiate negocierilor au declarat, sub protecția anonimatului, că fondul de investiții din Kuweit caută un cumpărător care să plătească circa 800 de milioane de dolari pentru acțiunile deținute.
Dacă acum câteva săptămâni informațiile privind o astfel de tranzacție erau considerate doar simple zvonuri, acum a apărut până și numele consultantului care supervizează afacerea: Rothschild. Mai mult chiar, în ciuda faptului că atât reprezentanții Investment Dar cât și cei ai Aston Martin, au refuzat să comenteze sau au infirmat informația, sursele Bloomberg susțin că indienii de la Mahindra & Mahindra Ltd. și japonezii de la Toyota ar fi printre primele companii contactate de kuweitieni. Numai că, suma solicitată de Investment Dar, foarte apropiată de cea plătită când investitorul a cumpărat pachetul de 64% din acțiuni de la Ford Motor Co., pare mult prea mare pentru situația în care se află acum Aston Martin. Cel puțin aceasta este opinia potențialilor cumpărători.
Veniturile Aston Martin înainte de taxare au scăzut anul trecut cu 18% până la 76,2 milioane de lire sterline, în timp ce vânzările au rămas stabile, la circa 4.200 de vehicule. Marca britanică este unul dintre principalii furnizori de mașini pentru faimosul personaj de film James Bond. În ultima producție de acest gen, Skyfall, agentul 007 conduce un DB5 argintiu de colecție. Gama Aston Martin inclu