Ministrul israelian al apărării, Ehud Barak, a avertizat ă Israelul va reacţiona „mai vehement” în cazul unor noi tiruri dinspre teritoriul Siriei.
După explozia unui obuz de mortier sirian pe Înălţimile Golan, forţele israeliene au tras, duminică, 11 noiembrie focuri de avertisment către Siria.Ministrul israelian al apărării, Ehud Barak, a anunţat printr-un comunicat de presă remis duminică seara, că „Un alt tir spre teritoriul israelian va antrena o reacţie mai vehementă, al cărei preţ îl va plăti Siria”. Obuzele lansate de Israel spre Siria, pentru prima dată în ultimii 39 de ani, au fost un avertisment, artileria israeliană evitând deliberat poziţiile militare aflate de partea siriană, anunţă postul public de radio din Israel.
Israelul a anexat oficial Înălţimile Golan în anul 1981, deşi decizia nu este recunoscută la nivel internaţional. Siria insistă că teritoriul strategic îi aparţine şi a negociat situaţia cu statul evreu. Deşi cele două state au semnat un acord privind demilitarizarea zonelor de frontieră, practic sunt în război în continuare, pentru că nu există niciun acord de pace. În paralel, potrivit mediafax, Israelul a sesizat ONU în legătură cu obuzele siriene ce au picat pe teritoriul ţării sfinte.
Vineri, Israelul l-a somat pe preşedintele Siriei, Bashar Al-Assad, să evite tirurile cu obuze în zona Platoului Golan, statul evreu avertizând că este pregătit să se apere. Armata israeliană a stabilit că obuzele nu au fost lansate intenţionat, ci au ajuns eronat pe teritoriul israelian, în cadrul confruntărilor armate dintre forţele opoziţiei siriene şi trupele subordonate regimului Al-Assad.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi confruntări militare între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar Al-Assad şi forţele opoziţiei. Bilanţul conflictului civil este de cel puţin 37.