Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV. Tupeu de drumar: Și-a bătut joc de autostrada Nădlac - Arad și acum vrea despăgubiri de milioane de euro

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 12 noiembrie 2012 ·

Deşi nu şi-a respectat contractele, acum ar putea primi milioane de euro de la stat. Românii îşi rup maşinile în gropi Sursa: EVZ

Lucrări întârziate, muncitori invizibili şi utilaje fictive. Aşa arată mare parte din şantierele pe care lucrează firma deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache - Romstrade, potrivit unui raport guvernamental. Şi, în loc să fie pus să plătească daune pentru că şi-a bătut joc de românii care visează la drumuri mai bune sau la autostrăzi, omul de afaceri ar putea primi despăgubiri.

De exemplu, contractul încheiat pentru porţiunea Nădlac - Arad, lotul 1 din Coridorul IV Paneuropean, are termen de finalizare aprilie 2013. Cu toate acestea, stadiul fizic al lucrărilor este de numai 5%, potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. TÂLHARI LA DRUMUL MARE

Avocaţii Companiei au trimis somaţie pentru rezilierea acestui contract în valoare de 382 de milioane de lei, iar săptămâna trecută au avut loc două negocieri, în care reprezentanţii Romstrade au cerut daune care pot ajunge la 10 milioane de euro. Contractul afaceristului Nelu Iordache pentru execuţia autostrăzii Nădlac – Arad a fost reziliat

Iordache: „Sunt nebuni”

Contactat de EVZ, Nelu Iordache a explicat că „există şi alte instanţe care decid. Vom cere despăgubiri”. Şefii de la drumuri spun că, în 15 zile, reziliează contractul.

Potrivit unui raport al Corpului de Control al Guvernului, Romstrade a prezentat aceeaşi instalaţie de preparat mixturi asfaltice atât pentru construcţia variantei ocolitoare a municipiului Caracal, cât şi pentru modernizarea DN 5 Bucureşti- Adunaţii Copăceni. Întrebat dacă este adevărat, omul de afaceri a replicat: „Sunt nebuni, nu mi-a spus nimeni oficial asta”. Documentul mai arată că firma lui Iordache nu îşi plăteşte la timp subcontractorii, „generând astfel blocaje”, şi nici nu a reuşit să obţină toa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Începe perioada electorală pentru alegerile prezidențiale / În această săptămână se constituie Biroul Electoral Central / Candidaturile trebuie depuse până în 15 martie

G4Media acum 52 minute
Perioada electorală pentru alegerile prezidenţiale începe în această săptămână când va fi constituit Biroul Electoral Central, transmite Agerpres. Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai. Biroul Electo

Doi oameni au murit după ce o mașină s-a lovit de un TIR pe Centura București, în zona localității Glina

Ziare.com acum o ora
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, 17 noiembrie, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300

Premierul britanic se oferă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina. „Este o chestiune existenţială pentru întreaga Europă”

HotNews acum 53 minute
Premierul britanic Keir Starmer a declarat duminică că este gata să trimită trupe britanice în Ucraina ca parte a oricărei forţe de menţinere a păcii după război, încercând să arate Statelor Unite că naţiunile europene ar trebui să aibă un rol în di

Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite, în contextul existenţei perspectivei unor negocieri de pace / Mai devreme, liderul ucrainean avertiza: "Credem că Putin va declara război NATO" - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite duminică seară, în contextul intensificării perspectivei unor posibile negocieri care să pună capăt războiului Moscovei împotriva Ucrainei, relatează AP. Preşedintele am

Opoziția depune luni în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Ce șanse sunt să treacă

Adevarul acum o ora
Moţiunea de cenzură denumită "Premierul NORDIS trebuie să plece!" anunţată de AUR în urmă cu o săptămână şi semnată de 125 de parlamentari AUR şi S.O.S. urmează să fie depusă, luni, la Parlament.

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

CNAB - Trafic aerian normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei / Unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aeronavelor

News.ro acum o ora
Traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei, anunţă luni Compania Naţională de Aeroporturi Bucureăti (CNAB), care precizează că unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aer

Preotul acuzat că a fost plantat de Rusia în BOR, suspectat că și-a incendiat singur mașina: percheziții la locuința lui Ciprian Mega

Adevarul acum 33 minute
Preotul Ciprian Mega, acuzat că a fost plantat în Biserica Ortodoxă a României (BOR) de către Biserica Ortodoxă Rusă, este suspectat că și-a incendiat singur mașina.

CFR Călători Tren deraiat între stațiile Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului. Trafic feroviat blocat

Ziua Constanta acum 19 minute
Un tren a deraiat în cursul acestei dimineți, 17 februarie 2025, între stațiile Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului. Potrivit CFR Călători, în jurul orei 08:20, pe raza teritorială a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov, trenul R 4504, remorcat cu lo

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 52 minute
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°