Comisarul Didi Neculai Miler este director al Penitenciarului Focşani cu acte în regulă. Potrivit rezultatelor concursului pentru ocuparea acestei funcţii, publicate săptămâna trecută pe site-ul ANP, el a obţinut cea mai mare notă la concurs. Deşi au pierdut, contracandidaţii săi, respectiv comisarul Adrian Iacob, de la Penitenciarul Târgu Mureş, şi comisarul Dan Gheorghe Brehuescu, de la Penitenciarul Focşani, nu au contestat rezultatele concursului, ceea ce înseamnă că cel care va conduce Penitenciarul Focşani este comisarul Didi Neculai Miler, care vine de la Penitenciarul Brăila.
Momentan, funcţia de director este ocupată de comisarul şef Ion Diţă.
Acesta a fost împuternicit la comanda Penitenciarului Focşani pe data de 1 mai, pentru o perioadă de 6 luni. Anterior, comisarul şef Diţă a îndeplinit funcţia de director adjunct Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar, în cadrul Penitenciarului Focşani, funcţie pe care se va întoarce după numirea în funcţie a noului director.
Comisarul şef Diţă a mai ocupat funcţia de director al Penitenciarului Focşani, tot prin împuternicire, în perioada 2008-2011. La jumătatea lui februarie 2011, locul acestuia a fost preluat de comisarul Dan Gheorghe Brehuescu.
Comisarul Didi Neculai Miler este director al Penitenciarului Focşani cu acte în regulă. Potrivit rezultatelor concursului pentru ocuparea acestei funcţii, publicate săptămâna trecută pe site-ul ANP, el a obţinut cea mai mare notă la concurs. Deşi au pierdut, contracandidaţii săi, respectiv comisarul Adrian Iacob, de la Penitenciarul Târgu Mureş, şi comisarul Dan Gheorghe Brehuescu, de la Penitenciarul Focşani, nu au contestat rezultatele concursului, ceea ce înseamnă că cel care va conduce Penitenciarul Focşani este comisarul Didi Neculai Miler, care vine de la Penitenciarul Brăila.
Momentan, funcţia de director este ocupată de comisa