Pe 9 noiembrie, Alin Gligor a împlinit 29 de ani. Toată cariera și-a petrecut-o în fotbalul arădean în culorile echipelor din ligile trei şi doi. La începutul carierei sale, fundaşul s-a aflat şi în vederile clubului Dinamo, însă transferul nu s-a realizat. Apoi, „Tsunami” a fost curtat de Pandurii Târgu Jiu, dar nici de această dată mutarea nu s-a realizat. Până la urmă, însă, Gligor şi-a realizat unul dintre visuri, devenind căpitanul UTA-ei, echipa emblemă a judeţului. Următorul obiectiv al utistului este să evolueze pe scena primului eşalon în tricoul „alb-roşu”…
- Alin, până să ajungem la echipă, ne poţi spune ce înseamnă să fii căpitanul „Bătrânei Doamne” al fotbalului românesc?
- Vreau să spun încă de la început că dacă eşti căpitan nu înseamnă că trebuie să-ţi impui punctul de vedere în faţa colegilor tăi. Recunosc că simt o mândrie personală purtând banderola la un club de renumele UTA-ei, la care mi-am dorit să ajung încă de tânăr şi sunt vocea vestiarului. În rest, responsabilităţi foarte mari nu sunt. De multe ori nici nu vorbeşti cu nimeni, eşti liantul între staff-ul tehnic şi jucători, dar nu vorbeşti mereu. Doar când se întâmplă ceva, e de clarificat una alta.
- În calitate de purtător al banderolei confirmi faptul că la UTA este un grup foarte unit? E puţin ciudat acest lucru având în vedere că sunt mulţi jucători străini, de culturi fotbalistice diferite…
- Aşa este, la câte echipe am fost cred că doar la Macea şi Sebiş a mai fost ca şi astăzi la UTA. Români, arădeni, nearădeni şi străini, ne înţelegem cu toţii foarte bine. S-ar putea să ne fi ales antrenorul aşa, nu ştiu, dar ne înţelegem foarte bine, formăm un lot cuminte, cum se spune. De aia poate avem şi rezultate acum. Nu avem vedete în echipă, ne bazăm pe forţa grupului.
- Crezi că jucătorii care au venit pe parcurs: Feussi, Laso, Silvăşan şi brazilienii au
