Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două condamnări cu executare, 13 cu suspendare şi trei achitări în dosarul „Mită la Bac“

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 13 noiembrie 2012 ·

După două amânări a pronunţării în dosarul „Mită la Bac“, în care mai multe cadre didactice şi funcţionari publici au fost acuzaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi că ar fi fraudat examenul de Bacalaureat din vara anului 2008, completul de judecată a decis ca majoritatea inculpaţilor să fie condamnaţi.

Profesoarele Anca Sonia Alexandrescu şi Nicoleta Moise au fost condamnate la şase ani, respectiv patru ani de închisoare cu executare, pentru că ar fi primit mită sau ar fi dat mită pentru a „ajuta“ anumiţi candidaţi să obţină notele pe care şi le doreau la Bac. „Confiscă de la inculpata Alexandrescu Anca Sonia suma de 3.550 lei şi 2.300 euro (…) Confiscă de la inculpata Moise Nicoleta suma de 1.400 euro şi 400 lei“, se arată în sentinţă. Anca Sonia Alexandrescu este profesoară de engleză şi franceză la un liceu din Panciu. Nicoleta Moise este profesor de limba şi literatura română la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focşani.

Ceilalţi inculpaţi din dosar au fost condamnaţi la pedepse cu suspendare. Mariana Bostan, soţia fostului inspector şcolar general, Dănuţ Albu, Vasile Zbârciog, primarul comunei Străoane, Ion Petre, primarul oraşului Panciu, Deniza Alaci, Tatiana Stoian, administrator financiar de patrimoniu la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focşani, Daniela Pamfil, inspector resurse umane în cadrul Primăriei municipiului Focşani, au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu suspendare.

Alţi inculpaţi, respectiv Angela Sîrbu, profesor de chimie la Colegiul Naţional „Unirea” Focşani, Florin Iamandei, fost director al Colegiului „Valeriu D. Cotea“ din Focşani, Mircea Zetu, poliţist la Adjud, şi Iordache Bostan, fost inspector şcolar general, Ion Bolocan şi Mariana Rachieru, profesor de matematică la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focşani, au fost condamnaţi la câte trei ani de înch

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 8 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°