Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAB: Recursul persoanelor arestate în dosarul fraudelor bancare, amânat cu o săptămână

Publicat in Vremea Noua, luni 12 noiembrie 2012 ·

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a amânat luni, cu o săptămână, judecarea recursurilor a şase persoane arestate în dosarul fraudelor bancare în care sunt implicaţi bancheri, angajaţi ai Ministerului Economiei şi ai Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Şase persoane au primit pe 1 noiembrie ordonanţe de reţinere de 24 de ore din partea procurorilor DIICOT în acest dosar.

Aproximativ 100 de persoane au fost duse pe 1 noiembrie la sediul DIICOT-Bucureşti, după ce procurorii DIICOT au efectuat 50 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu la locuinţele şi societăţile comerciale ce aparţin membrilor unei grupări formate din 48 de persoane, printre care şi angajaţi ai Ministerului Economiei.

Gruparea era specializată în obţinerea de credite bancare cu documente falsificate, valoarea totală a prejudiciului produs ridicându-se la 22 de milioane de euro.

Potrivit DIICOT, în perioada 2010 – 2012, membrii grupării, sub coordonarea liderului său, Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României prin utilizarea unor documente falsificate.

Se mai reţine că învinuiţii au obţinut în mod ilegal de la Ministerul Economiei, în baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de liderii grupării.

Activitatea grupării a fost sprijinită de Aurel Şaramet, având calitatea de director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel – Duca, vicepreşedinte al unei unităţi bancare, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Andrei Atanasiu, angajaţi ai MECMA, şi Florian Dragoş Diaconescu.

După începerea anchetei, Ministerul Economiei a an

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 22 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 2 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum o ora
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Inteligenţa artificială a învăţat să prevadă comportamentul uman

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Inteligenţa artificială (AI) are un impact din ce în ce mai important asupra medicinei şi cercetării, iar o nouă descoperire promite să schimbe modul în care înţelegem procesele cognitive umane. Un s

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Alexandru Rogobete, în vizită oficială la Târgu Mureș, pe șantierul viitorului Institutut de Boli Cardiovasculare

Mediafax acum 23 minute
Prin intermediul unei postări publicate duminică pe pagina de Facebook, ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a anunțat că la șantierul viitorului Institut de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCVT) din Târgu Mureș, „lucrările av

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°