Constantin Lungu, agentul de poliţie din localitatea vasluiană Gârceni care a accidentat grav o bătrână de 82 de ani în timp ce se afla cu maşina de serviciu, fiind depistat cu alcoolemie în sânge, a rămas nepedepsit.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, agentul în vârstă de 39 de ani este cercetat prealabil şi rămâne, în continuare, cu aceleaşi atribuţii..
„Potrivit Statului Poliţistului, agentul de poliţie poate fi pus la dispoziţia sefului Inspectoratului doar dacă împotriva sa este pusă în mişcare acţiunea penală de către procurorul care instrumentează cazul. În ceea ce priveşte menţinerea sa în activitate, acest lucru se hotărăşte abia după soluţionarea definitivă a cauzei, respectiv odată cu pronunţarea instanţei de judecată. Faţă de agentul de poliţie s-a dispus procedura cercetării prealabile prin care se analizează abaterea disciplinară comisă în acest caz", a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Reamintim că agentul de poliţie Constantin Lungu a accidentat grav, în data de 7 noiembrie, o bătrână de 82 de ani din localitatea Gârceni.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că al lor coleg era în stare avansată de ebrietate, rezultatul testării cu aparatul alcooltest fiind de 1,11 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
Poliţistul s-a ales cu dosar penal, el fiind cercetat pentru vătămare crporală din culpă şi conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.
Un poliţist beat din Vaslui a accidentat grav o bătrână cu maşina de serviciu
Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei