Ţara noastră a înregistrat, în primele nouă luni, investiţii străine directe în valoare de 1,109 miliarde euro, faţă de 861 milioane euro, în perioada similară a anului trecut, se arată într-un comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR).
Din totalul investiţiilor directe realizate de către nerezidenţi în ţara noastră, participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 556 milioane euro, în timp ce creditele intra-grup (creditele acordate de către investitorul străin subsidiarei rezidente în ţara noastră) au înregistrat valoarea de 553 milioane euro, informează Banca Centrală.
* Deficitul de cont curent a scăzut cu 23,2%
Deficitul de cont curent aferent primelor nouă luni ale anului a fost de 3,671 miliarde euro, în scădere cu 23,2% faţă de perioada similară a anului trecut, se arată în comunicat. Aceasta a fost determinată, în principal, de reducerea deficitului balanţei veniturilor, precum şi de majorarea excedentului transferurilor curente şi al balanţei serviciilor, potrivit BNR. Transferurile curente au crescut cu 381 milioane euro în perioada ianuarie-septembrie 2012, faţă de perioada corespunzătoare a lui 2011, în timp ce valoarea serviciilor a urcat cu 320 milioane euro, arată Banca Centrală. Deficitul balanţei veniturilor s-a diminuat cu 624 milioane euro.
Balanţa comercială înregistra, la sfârşitul lunii septembrie, un deficit de 5,070 miliarde euro, faţă de 5,174 miliarde euro, în aceeaşi lună a anului trecut, conform statisticilor oficiale.
* Datoria externă a crescut cu 1,085 miliarde euro în luna septembrie
Datoria externă înregistrată la sfârşitul primelor nouă luni era de 99,077 miliarde euro, în creştere cu 353 milioane euro faţă de finalul anului, respectiv cu 1,085 miliarde euro faţă de luna august, potrivit datelor BNR.
Datoria externă pe termen mediu şi lung aferentă perioad