Stabilitatea perechii euro/dolar, investitorii aşteptând deciziile privind Grecia ce vor fi luate la întâlnirea miniştrilor de Finanţe din zona euro, s-a reflectat ieri şi asupra evoluţiei raportului euro/leu.
Cursul euro a scăzut insesizabil, de la 4,5220 la 4,5219 lei, pe o piaţă unde nu s-a făcut resimţită decizia BNR de a majora suma cu care împrumută săptămânal băncile prin operaţiuni de tip repo, de la 4 la 6 miliarde lei. Deschiderea şedinţei s-a realizat la 4,5250 – 4,5270, valori foarte apropiate de cele de la închiderea de vineri. După o creştere de scurt timp până la 4,53 lei, euro a început să scadă, iar la ora 14:00 tranzacţiile se realizau la 4,5240 – 4,5280 lei. Dolarul american s-a apreciat, cursul urcând de la 3,5545 la 3,5565 lei, iar francul elveţian a crescut, de asemenea, de la 3,7505 la 3,7517 lei. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 4,5509 – 4,5615 lei iar pe martie la 4,59 lei, valori în uşoară scădere faţă de vineri. Investitorii se arătau prudenţi, ei ţinând cont de monitorizarea pe care o realizează BNR prin limitarea lichidităţii din piaţa monetară. Guvernatorul Mugur Isărescu declara luna trecută că limitarea licitaţiilor repo este o metodă mai rapidă şi mai eficace de acţiune decât modificarea dobânzii de politică monetară, cu un impact mai important asupra cursului de schimb. Monedele din regiune erau, la rândul lor, stabile în faţa euro, cea poloneză fluctuând între 4,159 şi 4,171 zloţi iar cea maghiară între 283,2 şi 283,6 forinţi. Perechea euro/dolar fluctua ieri între 1,2699 şi 1,2738 dolari, după ce vineri scădea la 1,2690 dolari, cel mai redus nivel începând cu 7 septembrie. Analiştii consideră această săptămână drept una cheie pentru zona euro, în ceea ce priveşte situaţia finanţelor publice ale Greciei. La Sibiu, pentru scadenţa decembrie, euro se tranzacţiona la 1,2708 – 1,2732 dolari