ANAT intenţionează să organizeze slujbe cu preoţi de Paşte în hotelurile de la mare, iniţiativă pe care Patriarhia o consideră o dovadă de lipsă de respect faţă de Biserică.
"Despre serviciul de slujbă de Paşte, care va fi oferit pe plajă, în general Arhiepiscopia Tomisului a făcut acest lucru în general pe plajă, nu neapărat la un hotel. Însă iniţiem deja discuţii pentru a se oficia aceste serviciu şi în anumite hoteluri", a afirmat luni într-o conferinţă Corina Martin, preşedintele ANAT, citată de Mediafax.ro.
Ea nu a putut menţiona numărul hotelurilor de pe litoral care vor organiza slujbe religioase şi nici cine va remunera preoţii.
"Vom vedea exact gradul de ocupare, în funcţie de ceea ce vom vinde şi de numărul de turişti dintr-un hotel. Nu ştim cine îi plăteşte, dar nu ANAT, pentru că nu este societate comercială. Vor fi discuţii şi vom vedea ce presupune acest lucru din partea fiecărei părţi", a afirmat Martin.
Părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, respinge demersul şi spune că iniţiativa dovedeşte "degringolada personală" în care se află şefa ANAT.
ANAT intenţionează să organizeze slujbe cu preoţi de Paşte în hotelurile de la mare, iniţiativă pe care Patriarhia o consideră o dovadă de lipsă de respect faţă de Biserică.
"Despre serviciul de slujbă de Paşte, care va fi oferit pe plajă, în general Arhiepiscopia Tomisului a făcut acest lucru în general pe plajă, nu neapărat la un hotel. Însă iniţiem deja discuţii pentru a se oficia aceste serviciu şi în anumite hoteluri", a afirmat luni într-o conferinţă Corina Martin, preşedintele ANAT, citată de Mediafax.ro.
Ea nu a putut menţiona numărul hotelurilor de pe litoral care vor organiza slujbe religioase şi nici cine va remunera preoţii.
"Vom vedea exact gradul de ocupare, în funcţie de ceea ce vom vinde şi de numărul de turişti