Apărut în Dilema veche, nr. 248, 18 noiembrie 2008
Piaţa Unirii. Valuri de oameni deversate de gura de metrou se revarsă spre Dealul Patriarhiei. Două doamne pensionare cu uimire amestecată cu dispreţ, cîteva femei de la ţară care mănîncă ouă fierte şi cozonac direct din traistele ce le poartă pe genunchi. "Dragă, priveşte, vine multă lume din provincie, ia uite-i cum mănîncă pe bănci" - lansează una dintre ele. Litera "r" - din cuvîntul "provincie" - este pronunţată sonor, vibrant, la fel ca în filmele româneşti din anii â60. Coada este imensă, începe undeva la poalele dealului, de-a lungul liniei tramvaiului 52. Este formată din grupuri succesive de circa cincizeci de persoane, despărţite de garduri metalice manevrate de jandarmi. Cînd grupul din faţă avansează, celelalte îl urmează prin deschiderea succesivă a gardurilor. Un fel de efect de domino, dacă doriţi, dar care funcţionează - în sensul că situaţia este ţinută sub control şi nu se produce îmbulzeală. Sau nu atît de multă pe cît m-am aşteptat la început. De gardurile de metal se sprijină cei ce sînt deja în lungă aşteptare. Jandarmii cedează uneori la rugăminţile mamelor cu copii mici, de cîteva luni, care cu lacrimi în ochi cer să fie lăsate să treacă mai aproape de racla unde sînt expuse Sfintele Moaşte. Un alt jandarm, imens, doi metri şi peste 120 de kilograme, genul spărgător de grup de huligani la meciul Dinamo-Steaua, spune unor femei care-l chestionează asupra programului pelerinajului: "Io nu prea le am cu religia, dar să ştiţi că este deschis la moaşte şi mîine."
Cum arată pelerinii la o primă vedere? Domină femeile de peste cincizeci de ani, mulţi călugări şi preoţi, dar şi mulţi tineri adolescenţi. Unul dintre aceştia, genul tînăr descurcăreţ de Pantelimon, "negociază" (cu ghilimele) cu un jandarm trecerea prin bariera metalică. Jandarmul este de neclintit, la propriu şi la figu
