Profesorul de matematică Marius Poll a fost numit oficial în funcţia de director al Colegiului Naţional „Al. I. Cuza” din Focşani, ieri, în prezenţa reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a unor colegi de cancelarie. Marius Poll a promis că va face din şcoală un mediu atractiv pentru elevi şi cadre didactice.
Poll vrea ca profesorii să nu mai facă parte din grupuri, în funcţie de interese, ci să se comporte ca un corp profesoral de elită. „În anii când am fost manager, am dorit să fie reabilitat Colegiul, acum aş dori să merg pe partea curriculară, pe partea îmbunătăţirii evaluării în special. Şi aşa copiii sunt aglomeraţi cu foarte multe ore şi aici nu este vina managerului. Trebuie să fie făcut ceva urgent, pentru că aceşti copii au început să se plictisească de şcoală, nu doar la noi, în general, şi trebuie sistemul resetat, programele modificate. În rândul profesorilor, tot ceea ce vreau este să dispară spiritul de bisericuţe. Să delimităm prieteniile de activitatea profesională”, a spus noul director.
Şefii învăţământului vrâncean speră ca noul director să restabilească liniştea la Colegiul „Cuza“ şi să urmărească doar interesele unităţii de învăţământ. Având în vedere că unii profesori s-au arătat deranjaţi că nu au fost consultaţi atunci când s-a luat decizia numirii lui Poll în funcţia de director, inspectorul şcolar general Vasilica Zaharia a amintit că şi fosta directoare a fost numită în aceleaşi condiţii. Neocupând postul prin concurs, schimbarea din funcţie ar fi putut surveni în orice moment. „Nimeni nu a dat niciun concurs, nici eu nu am dat concurs când am fost numită, poate să mă schimbe oricând, să revin la catedră. Care este problema? Nu văd de ce trebuie să ne supărăm, asta înseamnă că un singur om este bun de director acolo? Dacă era altcineva şi nu era domnul Poll, era alta situaţia acolo? Din câte ştiu, doamna Măier