Din nou proteste extreme la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea. Cinci angajati au intrat azi în greva foamei pe termen nelimitat, după ce au fost reluate protestele pe platforma chimică. "Ne-am săturat de minciunile lor. Mie mi-au tăiat curnetul acasă, vine iarna n-am nici bani de lemne", susţine Vali Ilinescu, unul dintre grevişti. Din nou proteste extreme la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea. Cinci angajati au intrat azi în greva foamei pe termen nelimitat, după ce au fost reluate protestele pe platforma chimică. "Ne-am săturat de minciunile lor. Mie mi-au tăiat curnetul acasă, vine iarna n-am nici bani de lemne", susţine Vali Ilinescu, unul dintre grevişti.
Peste 350 de muncitori au întrerupt lucru şi au protestat mai bine de trei ore în faţa pavilionului central, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile restenate pe septembrie şi octombrie, iar guvernul nu a asigurat capitalul de lucru, aşa cum a promis după eşuarea privătizarii din luna spetembrie.
Veniţi pe platforma chimică să stea de vorbă cu oamenii, Mircea Nadolu, prefectul de Vâlcea, Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, şi un senator USL de Vâlcea, Laurenţiu Coca, au fost huiduiţi şi îmbrânciţi de protestatarii extrem de nervoşi.
Mihai Bălan, directorul general al combinatului, nu este de acord cu protestele şi le-a cerut oamenilor să se întoarcă la lucru. "Facem eforturi supraomeneşti să mai pornim încă două secţii, nu se poate lucra cu proteste la geam, trebuie linişte", a declarat Mihai Bălan.
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea are 2.800 de salariaţi şi datorii de peste 700 de milioane de euro.