Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statele Unite vor deveni cel mai mare producător mondial de petrol până în 2020, depăşind Arabia Saudită

Publicat in Mediafax, luni 12 noiembrie 2012 ·

Statele Unite vor depăşi până în 2020 Arabia Saudită şi vor deveni cel mai mare poducător mondial de petrol, situaţie în care economia americană va fi aproape independentă de importurile de energie, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE).

Producţia tot mai mare de petrol extras din formaţiuni compacte de roci va transforma SUA în cel mai mare producător la nivel mondial până în 2020, arată AIE într-un raport care acoperă trendurile din sectorul energetic până în 2035.

Noi surse interne de petrol vor limita importurile şi vor transforma America de Nord într-un exportator net până în 2030.

"Statele Unite, care în prezent importă circa 20% din necesarul de energie, ajung aproape la independenţă energetică, evoluţie opusă faţă de trendurile înregistrate în majoritatea ţărilor importatoare de energie", potrivit AIE, transmite Bloomberg.

SUA au acoperit din surse interne 83% din necesarul de energie în primele şase luni, iar pentru întreg anul în curs ar putea consemna cel mai ridicat procentaj începând din 1991, potrivit datelor Departamentului pentru Energie.

Avansul producţiei interne reduce independenţa ţării de importurile de petrol şi protejează economia de perturbări în aprovizionare cauzate de factori externi.

Cererea mondială de petrol este estimată să crească la 99,7 milioane de barili pe zi în 2035, faţă de 87,4 milioane de barili pe zi în acest an, potrivit AIE, organizaţie care consiliază 28 de ţări industrializate, într care SUA, Germania şi Japonia.

Arabia Saudită a produs 9,8 milioane de barili pe zi în octombrie, potrivit datelor Bloomberg. Producţia SUA a fost de 6,7 milioane de barili pe zi în săptămâna încheiată la 2 noiembrie, potrivit Departamentului Energiei. SUA dezvoltă rezerve de petrol din formaţiuni compacte de roci, inclusiv formaţiunea de roci de şist Bakken, care se întinde sub mai

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 38 minute
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 23 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum o ora
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 2 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Rubio spune că zilele următoare vor arăta dacă Putin este serios în privinţa păcii în Ucraina

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că următoarele zile vor stabili cât de serios este preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la pacea din Ucraina, în timp ce oficialii americani se deplasează în Arabia Saudită pentru întâlniri cu

Ce notă a primit Dennis Man, după ce a fost „sacrificat” în Parma - Roma

Gazeta Sporturilor acum 35 minute
Dennis Man (26 de ani), aripa dreaptă a celor de la Parma, a jucat în prima repriză a , scor 0-1, din runda cu numărul #25 din Serie A. „A încercat una-două explozii în prima repriză, duelurile cu Kone și Salah-Eddine au fost frumoase „Nu s-a văzut

Netanyahu după întâlnirea cu Marco Rubio: Cu sprijinul SUA, ”putem duce treaba la bun sfârşit” împotriva Iranului

News.ro acum 2 ore
Israelul şi Statele Unite sunt hotărâte să împiedice Iranul să obţină arme nucleare şi să contracareze ”agresiunea” acestuia în Orientul Mijlociu, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, după o întâlnire cu secretarul de stat ame

Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație din SUA, după ce Donald Trump a ridicat blocajul impus de administrația Biden

HotNews acum 2 ore
Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație MK-84 din Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a ridicat restricțiile impuse anterior de administrația Biden asupra exportului acestor muniții, a anunțat duminică Minister

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/-0°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-1°
Iasi
acum

-3°
dum.

-4°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°