În cadrul unei conferinţe de presă organizate luni dimineaţă la sediul PPMT Bihor, viceliderul formaţiunii politice, Szilagyi Zsolt, a făcut publică o scrisoare deschisă adresată ministrului Internelor, prin care îi cere acestuia explicaţii vizavi de interogatoriile la care sunt supuşi liderii partidului său din patru judeţe transilvănene.
Hărţuiţi şi intimidaţi
Szilagyi Zsolt a spus că, în urmă cu câteva luni, la Inspectoratul General al Poliţiei a fost depus un denunţ penal îndreptat împotriva liderilor PPMT din toate judeţele unde partidul are filiale. Recunoscând că nu ştie exact ce conţine acesta, vicepreşedintele PPMT a declarat că, prin surse proprii, a aflat că obiectul denunţului e modul în care PPMT şi-a adunat listele de membri, referindu-se la faptul că partidul ar fi oferit mită contra adeziuni, dar şi că o parte dintre semnături ar fi fost falsificate.
Nemulţumirea lui Szilagyi ţine de faptul că denunţul a fost trimis în lucru la toate inspectoratele de Poliţie pentru verificări şi că, în unele judeţe, acesta face obiectul unor dosare de cercetare penală. „De ceva vreme, sute de membri ai PPMT au fost chemaţi la audieri la Poliţie şi Procuratură. În multe judeţe, ca şi Bihorul, poliţiştii au constatat imediat că este un denunţ calomnios, fără regăsire în realitate, şi au închis dosarele. Însă nu la fel s-a întâmplat în Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Hunedoara şi Sibiu, unde activiştii noştri sunt hărţuiţi politic de Poliţie, iar aceste acţiuni s-au intensificat acum, în preambulul şi în derularea campaniei electorale", a acuzat Szilagyi Zsolt, amintind că o nouă rundă de audieri a membrilor PPMT va avea loc miercuri la Satu Mare.
Mâna UDMR?
Szilagyi Zsolt a aflat că denunţul penal a fost depus la IGP prin avocatul Adrian Drăghici, din Bucureşti, şi de aceea este sigur că el a fost conceput de liderii UDMR, principalul adversar po