Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Becali: Nu ni s-a aprobat o expertiză financiar-contabilă. Mergem să ne dovedim nevinovăţia în altă parte

Publicat in Antena 3, luni 12 noiembrie 2012 ·

Impresarul Victor Becali a declara că va respecta decizia Curţii de Apel Bucureşti, care l-a condamnat la şapte ani de închisoare în Dosarul Transferurilor, şi va face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la această hotărâre.

"Vom discuta cu avocaţii să pregătească recurs. Ce pot să spun altceva? Nu ştiu dacă într-un rechizitoriu se poate spune că este foarte probabil ca banii să fi ajuns la Ioan şi Victor Becali. Trebuia să existe o demonstraţie a unui circuit financiar. Poate fi condamnat un om la şapte ani pentru că ”este foarte probabil” şi pentru că există un prejudiciu estimat? Prejudiciul nu poate fi estimat, trebuie să fie cert. Nu am altă posibilitate decât să respect sentinţa şi să urmez căile legale. Nu ni s-a aprobat o expertiză financiar-contabilă. Nu ştiu de ce. Mergem să ne dovedim nevinovăţia în altă parte. Ştiu că în zece zile trebuie depus recurs, dar mai întâi trebuie să vină motivarea deciziei", a spus Victor Becali.

Acesta a fost condamnat astăzi de Curtea de Apel Bucureşti la şapte ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi pentru şapte ani, pentru înşelăciune, în Dosarul Transferurilor.

În acelaşi dosar, Mihai Stoica a fost condamnat la 4 ani de închisoare, Jean Pădureanu la 3 ani de închisoare, Cristi Borcea la 7 ani de închisoare, George Copos la 5 ani de închisoare, Gică Popescu la 3 ani de închisoare şi Gigi Neţoiu la 3 ani de închisoare.

Impresarul Victor Becali a declara că va respecta decizia Curţii de Apel Bucureşti, care l-a condamnat la şapte ani de închisoare în Dosarul Transferurilor, şi va face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la această hotărâre.

"Vom discuta cu avocaţii să pregătească recurs. Ce pot să spun altceva? Nu ştiu dacă într-un rechizitoriu se poate spune că este foarte probabil ca banii să fi ajuns la Ioan şi Victor Beca

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Stelian Bujduveanu, viceprimarul care preia conducerea Primăriei Capitalei după demisia lui Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Stelian Bujduveanu a fost ales pentru prima dată consilier general în 2016, iar în decembrie 2020 a fost ales pentru prima dată viceprimar, funcție pe care și-a menținut-o și în următorul mandat. Astăzi, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a

Nicuşor Dan: Cred că nu se pune problema eliminării cotei de 9% pentru alimentele de bază. Încerc să nu se ia în calcul nici măcar mărirea TVA de la 19 la 21%

HotNews acum o ora
Președintele ales Nicușor Dan a declarat vineri că luni după-amiază sau marți va începe consultările cu partidele parlamentare pentru formarea noului guvern, iar acestea vor dura 3-4 săptămâni. Despre discuțiile avute cu ministrul Finanțelor, el a s

Ploi torențiale, grindină și vijelii: avertizarea meteo ANM de Cod galben vizează toată țara

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de fenomene meteorologice extreme. Meteorologii au lansat un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii.

Doliu la FCSB. A încetat din viaţă Radu Paligora

Gandul acum 35 minute
FCSB, CFR Cluj şi Farul Constanţa au transmis condoleanțe, după ce fostul medic al celor trei echipe, Radu Paligora, a încetat din viaţă la vârsta de 50 de ani. Radu Paligora a fost medicul FCSB zece ani, în perioada 2004 – 2014. Acesta avea problem

România riscă suspendarea fondurilor europene. Este singura țară care nu a trimis raportul privind reducerea deficitului

Adevarul acum 4 ore
România nu a trimis Comisiei Europene (CE) Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, pe care trebuia să îl trimită până la data de 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe 7 ani, a transmis Comisia Europeană pent

Bernadette Szocs și Sofia Polcanova s-au calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de Tenis de Masă

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Bernadette Szocs (30 de ani) și Sofia Polcanova (30 de ani) s-au calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de Tenis de Masă, în timp ce Adina Diaconu (25 de ani) și Maria Xiao (31 de ani) au fost eliminate. pe care și le-au adjudecat cu 11-7

Trupele germane îşi încep prima misiune permanentă în străinătate după al Doilea Război Mondial. Cancelarul Friedrich Merz spune că „nu are nicio indicaţie că SUA şi-ar retrage trupele din Europa”

News.ro acum 2 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a vizitat joi Lituania pentru a marca prima desfăşurare permanentă a trupelor germane în străinătate de după al Doilea Război Mondial, îndemnând aliaţii să-şi intensifice eforturile pentru a consolida apărarea europe

289 de mineri sunt blocaţi în subteran, la peste 3 kilometri adâncime, într-o mină de aur din Africa de Sud / Compania pentru care lucrează muncitorii face eforturi pentru a-i salva

G4Media acum 32 minute
Compania sud-africană Sibanye Stillwater a declarat vineri că se depun eforturi pentru salvarea a 289 de mineri blocaţi sub pământ într-unul dintre puţurile minei de aur Kloof, de lângă Johannesburg, relatează agenția de știri Reuters, citată de New

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a murit vineri după ce s-a aruncat în faţa unui tren de metrou într-o staţie din Sectorul 3 al Capitalei

Ziarul Financiar acum 2 ore
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 5:20, când trenul intra în staţie. Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public au fost alertaţi imediat. La faţa locului au intervenit rapid echipaje de poliţie, pompieri de la ISU-BIF şi

DNA Inspector din cadrul DGAF și o femeie de afaceri, reținuți de procurori

Ziua Constanta acum 32 minute
Un inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a fost reținut de procurorii DNA după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 3.000 de euro pentru a interveni în favoarea unei firme sancționate în urma unui

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/14°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/25°
sâm.

12°/18°
dum.

10°/13°
lun.

9°/20°
Constanta
acum

19°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/13°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/22°
sâm.

10°/14°
dum.

6°/19°
lun.

8°/18°