De ce continuă să fie invitat pe sticla micilor ecrane un personaj ca Bogdan Chirieac, ale cărui vagi legături cu jurnalismul şi-au pierdut orice urmă de actualitate?

Ce-l recomandă să-şi dea cu părerea despre lume şi viaţă, despre vrute şi nevrute? Şi, mai ales, de ce ni-l prezintă televiziunile în calitate de „jurnalist" sau „analist" când dumnealui face parte mai degrabă din categoria „sforarilor" şi a „învârtitorilor"? Sunt întrebări pe care mi le punea, deunăzi, un confrate. Întrebări retorice, desigur, întrucât ştim amândoi răspunsul.

În cazul dlui Chirieac, motivaţia prezenţei pe sticlă nu ţine de cifrele de audienţă şi nici de specializarea într-un domeniu anume. Opiniile sale nu fac ratingul să explodeze şi nici nu se mărginesc la ceea ce, să zicem, s-ar pricepe. De exemplu, politica externă. Dl Chirieac e chemat adesea să se pronunţe nu asupra situaţiei din Orientul Mijlociu, ci asupra corupţiei de pe malurile Dâmboviţei. Un subiect în care intervenţiile sale sună ca în zicala cu funia şi casa spânzuratului.

„Morsa competentă", cum l-a numit un clasic de la Cotroceni, nu mai trăieşte demult din leafa de angajat în presă. Sub înfăţişarea modestă de şoarece de bibliotecă se ascunde, în fapt, un afacerist îmbogăţit peste noapte din relaţii cu statul, cu politicienii şi cu „mogulii". Cine-şi aduce aminte celebrul scandal EADS poate observa duplicitatea jurnalistului. Care cu o mână scria despre problemele de securitate ale bietei noastre ţărişoare, iar cu cealaltă semna contracte fără licitaţie cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. De zeci de milioane de euro,

Memoria ne mai ajută, recitind diverse stenograme, să înţelegem care sunt preocupările cotidiene ale dlui Chirieac. În 2007, fostul ghid ONT dădea raportul, ca pe vremea Securităţii, la Ambasada SUA. Informându-i pe americani, potrivit WikiLeaks, despre dedesubtu