Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu intră în campanie. Acesta atacă Guvernul și Parlamentul

Publicat in Antena 3, luni 12 noiembrie 2012 · ·

Preşedintele Traian Băsescu a susţinit, luni seară, prima declaraţie politică după referendum. Acesta a declarat că "reacţia politicienilor este una de dispreţ faţă de interesul românilor", referindu-se la cazurile Diaconu, Borbely şi Dobre.

Traian Băsescu a precizat că în cursul zilei i-a transmis premierului Victor Ponta o scrisoare în legătură cu cei patru membri ai Executivului acuzaţi de ANI de incompatibilitate, menţionând că viza "şi o eventuală remaniere".

-Este prima declaraţie de presă pe care o fac după referendum şi care este legată în principal de probleme interne, cu reflexie în exterior şi în modul în care România este evaluată.

-Nu este treaba mea bătălia politică. Ceea ce am de spus azi este în virtutea art. 80 din Constituţie, şi anume că preşedintele veghează la funcţionarea instituţiilor statului.

-Mă simt responsabil pentru România şi pentru români(...) Am dreptul de a vorbi şi de a spune adevărul.

-Politic, România este într-o situaţie dificilă în UE şi NATO(...). Este suspectată că nu-şi mai menţine valorile de drept.

-Evenimentele din vară au dus la întârzierea aderării la spaţiul Schengen. Amânarea afectează cetăţenii.

-Raportul MCV va fi unul dezastruos.

-România este pusă sub semnul întrebării ca stat de drept(...) Marea majoritate trebuie să se întrebe dacă are vreo responsabilitate.

-Am toată aprecierea pentru foştii miniştri(...). Nu poţi să împiedici procurorul să-ţi ia o declaraţie într-un dosar penal deschis.

- Deciziile ANI privind incompatibilitatea nu au legătură cu interesul naţional aceste atitudini, de solidarizare cu oamenii care se presupune că au încălcat legea.

-Oriunde în lumea civilizată când un ministru, un parlamentar, este suspectat de eventuale acte de corupţie, sau de incompatibilitate, sau d

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 5 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 12 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°