Ceva îngrozitor se va întâmpla pe 21 decembrie 2012 sau imediat după, au declarat nenumăraţi specialişti, argumentând că aceasta este data care încheie calendarul mayaş, cel mai precis din lume. Și aşa s-a născut psihoza planetară a apocalipsei, aşteptată să vină la sfârşit de an. Alţii cred că, dimpotrivă, 21 decembrie 2012 este poarta de intrare în era iubirii, când toţi vom deveni telepaţi şi vom obţine calităţi paranormale. Un serial "Jurnalul Naţional” şi "În premieră cu Carmen Avram” (Antena 3).
___________________________
"Să zicem că se întâmplă un cataclism acum. Sunt în faţa voastră în pantaloni scurţi şi în tricou. N-am nimic la mine, nici măcar telefonul mobil. Rucsacul meu cu kitul de supravieţuire se află la zece metri, dar mi-e imposibil să ajung la el. Și dacă încerc să-l iau, risc să mor. Ei bine, atunci o apuc în partea ailaltă şi-mi construiesc rucsacul de supravieţuire cu ce găsesc pe drum, orice. Un baston de apărare dintr-un lemn. O armă dintr-o piatră. O lupă din două cioburi de sticlă. Important e ce am aicea (îşi apasă tâmpla). Să ai ştiinţa că poţi răzbi în orice situaţie, oricât de rea ar fi”. Pentru el, lucrurile astea nu sunt scene SF, ci secvenţe reale dintr-un viitor apropiat. Căci toate acestea, crede Relu Peştean, se vor întâmpla puţin după 2012, când puternicele furtuni solare anunţate de NASA vor opri curentul electric pe întreg globul, paralizând lumea, civilizaţia şi viaţa modernă. Atunci când – sunt convinşi mulţi oameni din întreaga lume – ne va lovi "apocalipsa” profeţită de mayaşi.
Viaţa în sălbăticie
De trei ani, de când a părăsit oraşul şi a luat drumul pădurii, fostul ofiţer SRI, Relu Peştean, simte că s-a născut a doua oară. Doarme în fân, umblă numai desculţ, iar dimineaţa se spală pe faţă cu rouă. Și este ferm convins că ne-am născut cu toţii şamani, numai că am uitat asta. Până acum trei