Lacunele acumulate pot conduce la îngreunarea înţelegerii, la imposibilitatea creării conexiunilor între cunoştinţe. Acestea pot antrena treptat dezinteresul, o lene aparentă, pot contura sentimentul inutilităţii.

Copilul are senzaţia că ori face ori nu face, are acelaşi rezultat negativ.

Persistenţa în această stare agravează treptat posibilitatea de învăţare a copilului şi interesul pentru şcoală.

Dificultăţile pot fi depăşite prin depistarea acestei stări de fapt, prin implicarea unui adult pentru a ajuta copilul să regăsească firul logic al asimilării.

Cauzele rămânerii în urmă la învăţătura pot fi foarte variate. Cunoaşterea lor este foarte importantă.

Cel mai adesea se datorează unei frecvenţe slabe, fie datorată unei boli, fie din alte cauze. Lipsa de la şcoală scoate copilul din ritm şi îngreunează readaptarea lui. Este nevoie de sprijin pentru eliminarea „golurilor”, de o atenţie sporită a părinţilor.

O altă cauza poate fi „învăţarea în salturi” care duce tot la înregistrarea lacunelor. O colaborare bună între şcoală şi familie poate face că pierderea interesului să fie cunoscută încă de la debut pentru a se lua măsurile corespunzătoare.

În varietatea cauzelor putem regăsi probleme de sănătate (cunoscute sau încă nedepistate), erori ale şcolii (lipsa de experienţă a unui cadru didactic în selectarea, predarea şi evaluarea informaţiilor, standarde prea ridicate, frica copilului - justificată sau nu - de a pune întrebări, schimbarea cadrelor didactice etc.), greşeli ale familiei (supraaglomerarea copilului, pretenţii prea mari, pedepse constante, lipsa de comunicare, nesupravegherea activităţii şcolare, lipsa legăturii cu şcoală etc.).

Ideal ar fi să nu se înregistreze rămâneri în urmă, iar dacă s-a întâmplat, să fie sesizate cât mai devreme pentru a se putea interveni eficient. Neobservate acestea se adâncesc şi c