Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa Polonă de la Pleşa, o investiţie de peste 16 miliarde de lei vechi

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 13 noiembrie 2012 ·

Investiţiile în Casele Polone din localităţile judeţului Suceava au fost şi sunt o preocupare permanentă a deputatului Ghervazen Longher, preşedintele Uniunii Polonezilor din România. Comunitatea care beneficiază deja de aceste obiective sau care va avea acces la aceste clădiri odată cu finalizarea lor, indiferent că este vorba de polonezi, români, ucraineni sau germani, crede că este un mare pas înainte în crearea unor condiţii decente pentru derularea unor manifestări cultural-sociale sau distractive.

Ultimul proiect de acest gen este Casa Polonă de la Pleşa, o investiţie extrem de ambiţioasă. Lucrările au demarat de câteva luni, iar la final va fi vorba de o clădire aerisită şi modernă, cu sală de spectacole şi cinci camere de cazare, cu o suprafaţă de aproximativ 600 mp. Valoarea Casei Polone de la Pleşa este de peste 16 miliarde de lei vechi, sumă care include şi TVA-ul.

În curs de realizare este şi Casa Polonă de la Soloneţu Nou, o investiţie de peste un milion de euro, realizată integral cu fonduri din Polonia.

„Este absolut obligatoriu ca populaţia să beneficieze de condiţii de trai cât mai decente. Acolo unde a existat posibilitatea, am făcut tot ce se poate pentru moderniza sau pentru a ridica clădiri noi, de care să beneficieze întreaga comunitate locală. În fiecare an am început investiţii în Casele Polone din diferite localităţi ale judeţului Suceava, iar acest lucru îl vom continua şi în viitor”, a arătat deputatul Ghervazen Longher, candidat din partea Uniunii Polonezilor din România pentru un nou mandat în Parlament.

În afara celor două obiective aflate în construcţie mai trebuie amintite alte două localităţi unde Casele Polone au suferit modernizări importante. Este vorba de Casa Polonă de la Păltinoasa şi Casa Polonă de la Cacica.

Pe lista scurtă a deputatului Ghervazen Longher se află şi Casa Polonă de la Moara, iar pe

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum 40 minute
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului

News.ro acum 58 minute
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara.

Un investitor american vrea să cumpere gazoductul Nord Stream 2: „Este o ocazie unică”

HotNews acum 56 minute
Un investitor american a cerut guvernului american permisiunea de a cumpăra gazoductul abandonat Nord Stream 2, dacă va fi scos la licitaţie, a relatat joi cotidianul Wall Street Journal, citat de agențiile DPA și Agerpres. Omul de afaceri Stephen L

Austria pare că va debloca aderarea deplină a României la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 50 minute
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de liberă circulaţie, o expectativă în creştere înaintea întâlnirii miniştrilor de interne ai celor trei ţări care se

În această dimineață: A FOST ÎNCHISĂ autostrada între Sibiu și Boița. VEZI cauza

Gazeta valceana acum 2 ore
Autoritățile au închis sectorul de autostadă dintre Sibiu și Boița în această dimineață de vineri, 22 noiembrie 2024. Măsura a fost necesară din cauza vântului extrem de puternic care bate la rafală cu peste 120 km/h. „În această zonă este în vigoar

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum o ora
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Meteo. Cum va fi vremea până în ajun de Crăciun

Mediafax acum 2 ore
Meteo Săptămâna 25 noiembrie - 2 decembrie Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice, sud-estice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric

Stațiile ITP din toată țara nu funcționează, după ce serverele RAR au picat în urma unei alerte de incendiu care a blocat serverele complet

Libertatea acum 40 minute
Un incident tehnic produs joi, 21 noiembrie, în camera serverelor centrale ale Registrului Auto Român (RAR), a afectat activitatea instituției la nivel național, inclusiv stațiile ITP și schimbul de date cu Direcția Permise și Înmatriculări, a anunț

Alegeri prezidențiale 2024. George Simion votează vineri la Roma

HotNews acum o ora
George Simion, prezidențiabilul AUR, va vota pentru primul tur al alegerilor prezidențiale vineri, 22 noiembrie, la o secție de votare din Italia, a anunțat Alianța pentru Unirea Românilor printr-un comunicat de presă. Candidatul AUR la funcția de P

Vântul puternic blochează toate porturile româneşti de la Marea Neagră

Mediafax acum o ora
Măsura afectează toate operaţiunile de transport maritim şi fluvial din porturile de la Marea Neagră. „Din cauza vântului puternic, au fost suspendate manevrele navelor pentru transportul maritim şi fluvial în toate porturile de la Marea Neagră”, in

Vremea

București
acum

vin.

2°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°