Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nici Casa Poporului n-o să vă mai încapă!

Publicat in Vocea Brailei, marți 13 noiembrie 2012 ·

"Sunteţi de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?". În noiembrie 2009, peste 6,7 milioane de români au răspuns "DA". "Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?". În noiembrie 2009, aproape 8 milioane de români au răspuns "DA".

Evident, degeaba.

Au trecut 3 ani de atunci. Şi, în ciuda acestor rezultate, iată, România se pregăteşte din nou de alegeri, în urma cărora ar putea ajunge în Parlament nu 300, aşa cum ne-a fost vrerea în 2009, nu 469 (inclusiv minorităţile) aşa cum a fost până acum, ci în jur de 550 de senatori şi deputaţi. Da, aţi citit bine, vreo 550, cu circa 100 mai mult decât în actuala legislatură.

Sigur, la acest moment, nimeni nu poate înainta o cifră exactă, algoritmul electoral e însă simplu. Conform legii în vigoare, cu cât USL va avea mai multe colegii în care să câştige cu peste 50%, cu atât în Parlament vor fi mai multe locuri, câştigate suplimentar de celelalte partide la redistribuire. Iar simulările şi calculele estimative făcute până acum asta spun: numărul parlamentarilor în noua legislatură e posibil să ajungă la peste 550. Cu alte cuvinte, vor fi colegii din care vor pleca în Parlament şi câte doi reprezentanţi.

Asta ne trebuia la cât e de firav bugetul, asta ne lipsea când toată lumea strigă AUSTERITATE! Să-nnebuneşti, nu alta! Să dai în mintea copiilor de grădiniţă şi să cânţi: "Un deputat se legăna pe o pânză de păianjen, şi fiindcă ea nu se rupea a mai venit un deputat. Doi!".

Sincer, dacă n-ar fi vorba de cheltuielile uriaşe pe care le presupune un parlamentar... nu mai zic de 100, la cât sunt de nemulţumită de actuala clasă politică, zău dacă mi-ar păsa. O sută de tăietori de frunze la câini în plus sau în minus, mie nu-mi schimbă cu nimic viaţa. Legile tot la fel de proaste vor fi, fondurile alocate la fel de "ins

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°