Această postare este însumarea mai multor analize din ultimele două săptămâni care au luat în calcul forţa organizaţiilor locale ale USL, ARD şi PPDD.
Cele 43 de circumscripţii pot fi împărţite astfel:
Fiefuri USL (15 circumscripţii, 176 de colegii): Bucureşti, Argeş, Caraş Severin, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Olt, Teleorman, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.
În cât mai multe din aceste judeţe USL doreşte să realizeze “chinta perfectă”: toţi candidaţii câştigă cu peste 50%+1 din voturi. În majoritatea acestor judeţe USL poate de altfel să atingă acest obiectiv.
Notă specială: în Giurgiu, Caraş Severin şi Olt, PPDD are şansa de a obţine mai multe voturi decât ARD.
“USL în prim-plan” (7 circumscripţii, 72 de colegii): Bacău, Brăila, Botoşani, Buzău, Călăraşi, Dolj, Maramureş.
Cel mai probabil în aceste judeţe USL va ocupa locul unu fără să câştige prea multe mandate cu 50%+1 din voturi. Evident, prioritatea organizaţiilor locale ale USL este să aducă aceste judeţe în categoria “fiefurilor”. Aproape fără excepţie ARD este slab sau demoralizat în aceste zone, având totuşi capacitatea de a furniza mici surprize.
Notă specială: în Brăila şi Gorj PPDD are şansa de a obţine mai multe voturi decât ARD.
“ARD în prim-plan” (9 circumscripţii, 96 de colegii): Bistriţa, Braşov, Cluj, Dâmboviţa, Hunedoara, Mehedinţi, Prahova, Tulcea, Suceava.
Este probabil ca ARD să depăşească USL în aceste judeţe. Nu este exclus ca o mobilizare bună a USL sau, dimpotrivă, o performanţă slabă a organizaţiilor locale ARD să schimbe situaţia, aducând procente preţioase USL.
Fiefuri ARD (3 circumscripţii, 29 de colegii): Alba, Arad, Neamţ.
Judeţe în care forţa PDL este considerabilă. Majoritatea candidaţilor ARD din aceste judeţe vor avea un drum uşor spre parlament.
Notă specială: în Neamţ PPDD poate avea o pe