Publicaţia de specialitate British Medical Journal pune la îndoială eficienţa tratamentului antiviral oseltamivir (denumire comercială - Tamiflu), produs de Roche, şi încurajează guvernele europene să dea în judecată compania farmaceutică.
Tamiflu a devenit medicamentul-vedetă contra gripei odată cu apariţia gripei aviare, în 2009. Atunci, zeci de state din întreaga lume şi-a asigurat stocuri întregi de Tamiflu pentru a ţine în frâu mai întâi pandemia de gripă aviară, apoi pandemia de gripă porcină. Anul trecut, acest tratament antiviral a fost inclus în lista „medicamentelor esenţiale" a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, o listă care acţionează ca o recomandare din partea autorităţii mondiale în domeniul sanitar pentru toţi medicii.
Nicio dovadă că ar reduce complicaţiile gripei
Cu toate acestea, publicaţia de specialitate British Medical Journal (BMJ) acuză compania Roche că nu are dovezi suficiente care să ateste eficienţa oseltamivirului împotriva gripei. De altfel, în 2009, BMJ şi oamenii de ştiinţă de la centrul independent de cercetare Nordic Cochrane au cerut companiei Roche să le furnizeze toate datele cu privire la antiviralul Tamiflu. La momentul respectiv, cercetătorii de la Centrul Cochrane erau anagajaţi de guvernul Marii Britanii să evalueze toate medicamentele care tratează gripa. Ei nu au găsit atunci nicio dovadă că Tamiflu ar reduce numărul de complicaţii în cazul persoanelor infectate cu virusul gripal.
„În afara unei promisiuni publice că ne vor fi furnizate informaţiile în legătură cu toate studiile clinice ale medicamentului Tamiflu, Roche a refuzat să coopereze cu noi", a scris editorul Fiona Godlee în ediţia BMJ de luna trecută.
Poziţia oficială a Roche România, la solicitarea ziarului „Adevărul", este: „Roche a furnizat către Cochrane Group 3.200 de pagini de informaţii detaliate, ce răspund întrebărilor formula