Un personaj defunct politic, cioclu al unui partid cu tradiţie, s-a târât din tenebre în lumina reflectoarelor acestei campanii electorale. Ne bântuie casele ca o stafie. Ţipă la noi din televizor şi bagă în sperieţi gospodinele sfioase.

Numele lui se leagă de o guvernare cel puţin la fel de confuză şi dezordonată ca cea actuală. Este dintre cei care, în perioada 1996-2000, au ucis speranţele multor români. A făcut harcea-parcea ţara bâjbâind prin întunericul propriei incompetenţe şi a unei crase lipse de inteligenţă, amăgindu-se că licuriciul care îi bâzâie pe la nas este luminiţa de la capătul tunelului. După ce a părăsit Palatul Victoria, pentru a face loc poetului cu ghiul, a organizat priveghiul şi înmormântarea propriului partid. Părea că a rămas doar un capitol tragicomic din istoria noastră recentă. Asta până când, din motive greu de înţeles, s-a gândit cineva să-l extragă din locul de veci şi să-l trimită înapoi printre noi.

Prezenţa lui Victor Ciorbea în spaţiul public, în ultimele luni, este unul dintre cele mai bizare fenomene ale acestei campanii electorale. Fostul prim-ministru oferă, aproape la fiecare ieşire publică, un spectacol penibil. Are idei puţine şi foarte fixe. Repetă obsesiv doar câteva fraze şi recurge la răcnete, dacă este contrazis. Măcar dacă ar răcni vreo idee sau un argument în dezbaterile publice. Ar însemna că există undeva o utilitate a prezenţei lui la aceste alegeri. Aproape că nu este dezbatere TV în care fostul prim-ministru să nu derapeze în zbierete şi ieşiri de un grobianism feroce. Replicile pe care le foloseşte pot face obiectul unei analize psihologice interesante. Ultima ieşire în decor a lui Victor Ciorbea s-a produs în faţa lui Toader Paleologu, pe care l-a acuzat că este ”copil”. O replică pe care o foloseşte obsesiv, de fiecare dată când vreun invitat mai tânăr îndrăzneşte să-l contrazică.

Atitudinea ş