Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ. Strigoiul campaniei electorale

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 13 noiembrie 2012 ·

Un personaj defunct politic, cioclu al unui partid cu tradiţie, s-a târât din tenebre în lumina reflectoarelor acestei campanii electorale. Ne bântuie casele ca o stafie. Ţipă la noi din televizor şi bagă în sperieţi gospodinele sfioase.

Numele lui se leagă de o guvernare cel puţin la fel de confuză şi dezordonată ca cea actuală. Este dintre cei care, în perioada 1996-2000, au ucis speranţele multor români. A făcut harcea-parcea ţara bâjbâind prin întunericul propriei incompetenţe şi a unei crase lipse de inteligenţă, amăgindu-se că licuriciul care îi bâzâie pe la nas este luminiţa de la capătul tunelului. După ce a părăsit Palatul Victoria, pentru a face loc poetului cu ghiul, a organizat priveghiul şi înmormântarea propriului partid. Părea că a rămas doar un capitol tragicomic din istoria noastră recentă. Asta până când, din motive greu de înţeles, s-a gândit cineva să-l extragă din locul de veci şi să-l trimită înapoi printre noi.

Prezenţa lui Victor Ciorbea în spaţiul public, în ultimele luni, este unul dintre cele mai bizare fenomene ale acestei campanii electorale. Fostul prim-ministru oferă, aproape la fiecare ieşire publică, un spectacol penibil. Are idei puţine şi foarte fixe. Repetă obsesiv doar câteva fraze şi recurge la răcnete, dacă este contrazis. Măcar dacă ar răcni vreo idee sau un argument în dezbaterile publice. Ar însemna că există undeva o utilitate a prezenţei lui la aceste alegeri. Aproape că nu este dezbatere TV în care fostul prim-ministru să nu derapeze în zbierete şi ieşiri de un grobianism feroce. Replicile pe care le foloseşte pot face obiectul unei analize psihologice interesante. Ultima ieşire în decor a lui Victor Ciorbea s-a produs în faţa lui Toader Paleologu, pe care l-a acuzat că este ”copil”. O replică pe care o foloseşte obsesiv, de fiecare dată când vreun invitat mai tânăr îndrăzneşte să-l contrazică.

Atitudinea ş

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a stabilit termen în 5 martie

News.ro acum 30 minute
Călin Georgescu a contestat în instanţă măsura controlului judiciar pe care au luat-o faţă de el procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial Judecătoria Sectorului 1, pe rolul căreia a fost înregistrat procesul, a

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 2 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 21 minute
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 4 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 50 minute
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Un copil de 5 ani a murit din cauza meningitei. Unde a avut loc tragedia

Ziare.com acum 3 ore
Un copil în vârstă de 5 ani, din localitatea Uricani, judeţul Hunedoara, a murit săptămâna aceasta din cauza meningitei meningococice. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara a informat medicii de familie, iar contacţii copilului au primit trat

Închiderea totală a Podului Dunărea dintre Ruse şi Giurgiu, amânată. Când va fi oprită circulația

HotNews acum 3 ore
Autorităţile bulgare au anunțat că închiderea totală a podului Giurgiu – Ruse, care era programată pentru 6 martie și 7 martie, 27 și 28 martie, a fost anulată, conform unui anunţ al Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, citat d

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu: Viitorul Europei se decide acum. România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu / Un acord SUA-Europa privind planul de pace este necesar

News.ro acum o ora
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu declară că viitorul Europei se decide acum iar România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu, reuniunile din următoarele zile fiind esenţiale pentru stabilitatea continentului nostru. Un acord SUA-Europ

Bolojan, primit de Keir Starmer la Londra. Președintele interimar participă la summitul liderilor privind Ucraina

Ziare.com acum 59 minute
Președintele interimar al României a ajuns la Londra, la summitul liderilor privind războiul din Ucraina. Ilie Bolojan a fost întâmpinat de premierul Marii Britanii, Keir Starmer. Summitul liderilor privind Ucraina este organizat de prim-ministrul R

Vremea

București
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°