Traian Băsescu nu a vorbit ”pentru țară”. A vorbit pentru ARD, un conglomerat de care mai bine dintre jumătate dintre români e posibil să nu fi auzit încă. Și care mai are nevoie de multe alte picioare în fund (îndeosebi prezidențiale) pentru a mai recupera câte ceva din decalajul care îi desparte de USL. Practic, prin discursul său, Traian Băsescu a trasat liniile de atac ale ARD. Ce șei trebuie să bată liderii alianței, oamenii din teritoriu, mass-media ”de serviciu”, anonimii din subsolurile online-urilor.

Justiția rămâne punctul forte, sub diferite abordări. E zona în care USL s-a dovedit a fi vulnerabilă. E drept, decizii precum cele ale Curții de Apel în cazul ”Dosarului Transferurilor” mai spulberă câte ceva din mitul conform căreia doar sub o Guvernare PDL&Co procurorii și judecătorii și-ar face treaba. Să te arunci înainte arătând cu degetul doar către incompatibilii Guvernului Ponta, ignorând trășculeștii din tabără proprie e, de asemenea, o abordare riscantă. Ponta trebuie să facă ordine prin ministere, acuzațiile de incompatibilitate trebuie lămurite și rezolvate. Între incompatibilitate și corupție, diferența este, însă, mare. O stare de incompatibilitate crează premisele unor acte de corupție sau de favorizare, influențare etc. a unor decizii politice, generează o stare de pericol social (în sensul juridic al expresiei). Dar nu e corupție. Diferența e precum cea dintre trecerea cu mașina pe culoarea roșie a semaforului, și lovirea unui om pe trecerea de pietoni pentru că ai trecut cu mașina pe culoarea roșie. În primul caz ești sancționat cu o amendă contravențională pentru generarea unei stări de pericol, scopul amenzii fiind tocmai îndepărtarea stării de pericol. În al doilea caz, e vorba de o infracțiune (efectul grav s-a produs) și riști pușcăria. Atât în drept, cât și în viața publică există vinovății, dar există și grade ale vinovăției.