Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Windows şi-a dat demisia la scurt timp după lansarea noului Windows 8

Publicat in Antena 3, marți 13 noiembrie 2012 ·

Steven Sinofsky, şeful diviziei Windows, vicepreşedintele companiei Microsoft, a anunţat că se retrage din post din motive personale. Decizia sa vine la puţin timp după lansarea celui mai important produs software al companiei, Microsoft Windows 8, proiect pe care Sinofsky l-a condus.

"Am decis că este timpul să mă retrag de la îndatoririle din cadrul Microsoft. După 23 de ani de muncă la produsele Microsoft, am decis să părăsesc compania pentru a căuta noi oportunităţi,în baza experienţei mele", a afirmat Steven Sinofsky, citat de Agerpres.

Potrivit anumitor surse din cadrul companiei, fostul manager al diviziei Windows a fost o figură controversată în cadrul companiei, despre care se spune că ar fi fost în dispută cu ceilalţi top-manageri, inclusiv cu directorul executiv al Microsoft, Steve Ballmer.

După plecarea lui Sinofsky, responsabil de software şi hardware pentru Windows va fi vicepreşedintele corporaţiei Julie Larson-Green. Vânzările faimosului sistem de operare cad în responsabilitatea lui Tami Reller, care îşi va păstra şi funcţia de director financiar şi director de marketing în divizia de dezvoltare a Windows.

Sinofsky, unul din veteranii Microfost, era văzut ca succesorul cel mai probabil al directorului executiv Steve Ballmer. El s-a alăturat companiei în 1989, ca dezvoltator de software.

Microsoft a început să-şi vândă versiunea finală a Windows 8 la sfârşitul lunii octombrie. Windows 8 este prima platformă software optimizată pentru PC şi tablete. La patru zile de la lansare, Microsoft a vândut circa 4 milioane de aplicaţii Windows 8 pentru 'upgrade-ul' vechilor platforme.

Steven Sinofsky, şeful diviziei Windows, vicepreşedintele companiei Microsoft, a anunţat că se retrage din post din motive personale. Decizia sa vine la puţin timp după lansarea celui mai important produs software

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 52 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 2 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum o ora
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instruit Cod galben, miercuri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râu

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 3 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Drift lângă stele: Etapa a treia a Campionatului Național revine pe timp de noapte la Transilvania Motor Ring

Gandul acum o ora
După succesul răsunător din luna iunie, când aproape 5.000 de spectatori au urmărit spectacolul de drift sub luminile nocturne, Campionatul Național revine cu o nouă rundă pe timp de noapte, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, pe circuitu

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/35°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

33°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

26°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°