BBC şi-a cerut luni scuze în mod oficial pentru reportajul în care, în mod eronat, Lordul Alistair McAlpine a fost implicat într-un scandal privind abuzul sexual al unui copil, pe baza mărturiei lui Steve Messham.
Decizia BBC vine după ce o anchetă internă a concluzionat că înaintea difuzării materialului în cadrul emisiunii “Newsnight” nu au fost efectuate verificări solide care să susţină cazul, informează Agerpres.
În acelaşi timp, Messham şi-a retras mărturia şi şi-a prezentat, de asemenea, scuzele sale pentru conflictul provocat. Anterior, Lord McAlpine arătase că acuzaţiile aduse sunt complet neadevărate şi defăimătoare. “Nu am fost niciodată la casele de copii din Wrexham, şi la nici o altă casă de copii, şcoală de corecţie sau orice altă instituţie de acest fel”, a declarat McAlpine pentru BBC.
Totodată, avocatul politicianului a anunţat că vor fi luate toate măsurile legale împotriva acelora care au provocat întregul scandal.
Potrivit Mediafax, atitudine în acest caz a luat chiar şi premierul britanic David Cameron, care a denunţat în mod public climatul asociat cu "vânătoarea de vrăjitoare".
Primele măsuri
Rezultatul anchetei interne a dus sâmbătă la demisia directorului general al BCC, George Entwistle, care fusese numit în funcţie cu mai puţin de două luni în urmă. Potrivit Mediafax, Entwistle va primi de la compania pe care a condus-o suma de 715.000 de dolari, reprezentând salariul pe care ar fi trebuit să îl primească în primul său an de mandat.
La rândul lor, directoarea departamentului de Informaţii al BBC, Helen Boaden, şi adjunctul ei, Stephen Mitchell, şi-au părăsit posturile, precizează agenţia.
Pe lângă toate acestea, George Entwistle poartă răspunderea şi pentru scandalul din octombrie 2012, când, "Newsnight" a fost acuzată de autocenzură, pentru faptul că a ignorat deliberat un subiect care