Acest articol a fost scris impreuna cu cititorii si va fi publicat in editia tiparita a Gazetei Sporturilor de miine, 14 noiembrie. Va multumesc!

Dupa achitarile pe linie din prima instanta, in Dosarul Transferurilor, condamnarile la inchisoare din faza de apel reprezinta un indiciu pretios despre noul statut al oamenilor de fotbal si despre veriga slaba din mecanismul justitiei.

Dar, mai ales, reprezinta un semn ca fotbalul nostru si societatea din care face parte se mai pot salva. Ca incep sa se aplice si la noi principiile dupa care se imparte dreptatea prin alte tari, mai experimentate in materie de democratie.

La sase ani si noua luni de la declansarea anchetei, la 14 ani de la comiterea primelor fapte incriminate in Dosarul Transferurilor, inca nu pare prea tirziu pentru a limpezi anii tulburi ai campionatului nostru. Miile de pagini din caruciorul cu probe contin o mare parte din istoria recenta a fotbalului romanesc si o mare parte din explicatiile pentru starea de faliment si de inapoiere a civilizatiei stadioanelor de la noi. Toate ramificatiile bisnitei transfrontaliere cu fotbalisti, toate practicile prin care banii erau deturnati dinspre bugetul clubului in buzunarul impresarilor sau al patronilor sint descrise acolo. Nu e doar un dosar, e o punere in lumina a starii de fapt din sportul asta atit de popular din care, se spunea, e imposibil sa scoti profit.

Cei opt inculpati au fost judecati si condamnati pentru faptele lor. Nu pentru lectiile gratuite de morala, de capitalism, de bune maniere, de tehnico-tactica, de scenografie din filme cu mafioti si alte lectii pe care le-au impartasit cu asupra de masura in toti acesti ani. Nu pentru singurul lor adevar, rostit dupa aflarea verdictului: “Pentru atita lucru?”. Pentru “atita lucru” exista dovezi. Pentru alte lucruri, exista timp.

Judecatorii din prima instanta si jud