Polițiștii locali pășcăneni continuă să sancționeze persoanele care încalcă legislația privind păstrarea ordinii și liniștii publice și de conviețuire socială. Cele mai frecvente probleme la acest capitol au constat în consumul de alcool pe domeniul public şi provocarea de scandal.
Consumul excesiv de alcool rămâne o problemă în municipiul Pașcani, fapt dovedit şi de numărul sancţiunilor contravenţionale aplicate de agenţii comunitari în ultima perioadă. Marius Sandu de 20 de ani din A.I.Cuza și Laurențiu Zaharia din Miroslovești au fost sancționați de polițiști pe data de 7 noiembrie când se aflau în spatele blocului L1, situat pe strada Vasile Alecsandri și consumau băuturi alcoolice. Fiecare a fost sancționat cu 100 de lei.
Florinel Zaharia de 35 de ani se afla pe strada Grădiniței în fața Bisericii Înălțarea Domnului și consuma băuturi alcoolice împreună cu Remus Fânu, Gică Ursan și Marius Suraj. Fiecare a fost sancționat cu 100 lei amendă. Nicolae Apostol de 17 ani, Decebal Agavriloaie, 37 de ani, Vasile Costin,20 de ani, Andrei Filate 22 de ani, aflându-se la intersecția str.Grădiniței cu str.Calea Iașului consumau băuturi alcoolice și au fost sancționați cu 100 lei fiecare.
Liliana Stan de 38 de ani din Hărmănești a fost sancționată cu suma de 100 lei de către polițiștii locali pentru că adresa cuvinte jignitoare și injurii lui Dănuț Vârgă, amenințând că îi dă foc la casă cât și acestuia.
Polițiștii locali pășcăneni continuă să sancționeze persoanele care încalcă legislația privind păstrarea ordinii și liniștii publice și de conviețuire socială. Cele mai frecvente probleme la acest capitol au constat în consumul de alcool pe domeniul public şi provocarea de scandal.
Consumul excesiv de alcool rămâne o problemă în municipiul Pașcani, fapt dovedit şi de numărul sancţiunilor contravenţionale aplicate de agenţii comu