Un ceas de platină aparţinând chitaristului britanic Eric Clapton s-a vândut luni, la Geneva, cu 3,4 milioane de franci elveţieni (2,9 milioane de euro), a anunţat casa de licitaţii Christie's, citată de AFP.
Ceasul, "extrem de rar", fabricat în 1987 de firma elveţiană Patek Philippe, a fost achiziţionat de un cumpărător asiatic anonim, a declarat AFP Christiano De Lorenzo, purtător de cuvânt al casei Christie's. Singura dată când a mai fost scos la licitaţie ceasul de platină cu calendar infinit şi fazele Lunii, în 1989, s-a vândut cu 250.999 dolari. Eric Clapton l-a cumpărat apoi în cadrul unei tranzacţii private cu un preţ care nu a fost făcut public, a precizat De Lorenzo, potrivit Agerpres.
Dar nu ceasul lui Eric Clapton a fost adjudecat cu cel mai mare preţ la licitaţia Important Watches, organizată luni de Christie's şi la care obiectele achiziţionate au totalizat 27,04 milioane de franci elveţieni. Onoarea i-a revenit unui alt ceas Patek Philippe din platină, creat special în 1952 pentru colecţionarul american J.B. Champion, adjudecat cu 3,78 milioane de franci elveţieni.