Doi notari şi un funcţionar public sunt cercetaţi de către procurorii DIICOT pentru că au sprijinit un grup infracţional format din 14 persoane.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Alba Iulia, au reuşit să destructureze un grup infracţional organizat din judeţul Sibiu. În cadrul acestuia activau 17 persoane, atât în Sibiu cât şi în comuna Şelimbăr, două dintre acestea au funcţia de notar public, în timp ce o a treia persoană este funcţionar în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Sibiu. Membrii respectivului grup infracţional sunt acuzaţi că au împrumutat cu bani diferite persoane şi au cerut, mai apoi, dobânzi săptămânale şi lunare de până la 50%. Ba mai mult, pentru a fi siguri că îşi recuperau banii, învinuiţii au cerut şi obţinut o serie de garanţii imobiliare, moment în care intrau în "acţiune" cei doi notari, Răzvan Mărginean şi Simion Bexa. Aceştia încheiau actele de vânzare-cumpărare, de multe ori chiar fără prezenţa părţilor vătămate, iar sumele de bani trecute în respectivele contracte erau false. În acelaşi timp, erau destule cazuri în care plata nu era realizată în faţa notarilor. Conform procurorilor, membrii grupării treceau în contracte şi dobânzile pretinse.
Percheziţii la birou
"Actele erau întocmite în majoritatea cazurilor la Biroul Notarial al unuia dintre învinuiţi, la solicitarea şi conform indicaţiilor membrilor grupării şi cu sprijinul unei angajate din cadrul OCPI Sibiu, care asigura, în mod preferenţial, obţinerea certificatelor de carte funciară. Notarul public primea comisioane substanţiale, în schimbul sprijinului acordat membrilor grupării la înşelarea părţilor vătămate, cu ocazia semnării contractelor de împrumut", conform procurorilor DIICOT. Aceştia au percheziţionat, ieri la prânz, biroul lui Mă