În timpul Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio RadiRo, am avut ocazia de a sta puțin de vorbă cu directorul artistic al primei ediții, Christian Zacharias, unul dintre cei mai celebri pianiști din lume și un artist binecunoscut publicului român.

Nelipsit de la ultimele ediții ale Festivalului „George Enescu”, „Concertele de la miezul nopții” ținute la Ateneu de Orchestre de Chambre de Lausanne – în cadrul cărora Christian Zacharias este dirijor principal din anul 2000 – erau de neratat. Motivul era tocmai prezența efervescentă a acestui pianist-dirijor. Sala întreagă sfârșea prin a gravia în jurul său. Dar nu ca urmare a unei seducții violente, impuse prin copleșire, ci a unei seducții foarte subtile, întreținută mai degrabă prin generozitate, modestieși dăruire față de public.

În plus față de extraordinara carieră de pianist și dirijor, Christian Zacharias este și director de festival, gânditor muzical, profesor de orchestră, scriitor și crainic. Discurile sale cuprind interpretări ale unor lucrări de Mozart, Schumann, Chopin, Michael Haydn sau Schubert.

Profitând de venirea sa la București pentru Festivalul RadiRo, l-am provocat la o discuție despre ce este și ce nu este muzica, care e relația ei cu adevărul – dacă e vreuna –, unde în afara a ceea ce numim „muzică” mai locuiește muzicalitatea și, nu în ultimul rând, despre acel ceva care-i captează atenția în lucrările unui compozitor. A fost o conversație cât se poate de vie și de relaxată, iar ideile pe care le-a conturat în cele 20-25 de minute ale discuției noastre au bătut la rândul lor foarte departe. Nu degeaba am poposit de-a lungul interviului în cuvinte precum „timp”, „responsabilitate”, „poezie”, „rațional” vs. „irațional”. La final, am rămas sub impresia că, deși răspunsurile pe care le primisem veneau să restrângă „aura” muzicii, totuși sensul nu era cel al u