Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bolid scăpat de sub control a ucis o pensionară care lucra în faţa casei

Publicat in Glasul Aradului, marți 13 noiembrie 2012 ·

Pentru o pensionară în vârstă de 78 de ani viaţa s-a sfârşit tragic după ce a fost implicată fără nici o vină într-un accident rutier. Aceasta a fost izbită în plin de un bolid scăpat de sub control condus de un tânăr în vârstă de 18 ani ce nici nu avea prea multă experienţă la volan.

Victima a crezut că va putea profita de ultimele zile de toamnă călduroasă şi cu soare şi a ieşit preţ de câteva minute la stradă, în faţa casei pentru a aduna buruienile dintr-un şanţ. Fiind în vârstă, nu a mai apucat însă să se tragă din faţa maşinii în momentul în care a observat că aceasta se îndreaptă cu viteză spre ea şi a fost lovită.

Impactul puternic a produs zgomot pe stradă iar vecinii au ieşit repede să vadă ce s-a întâmplat. Au găsit-o pe bătrână în agonie şi au sunat la 112.

„Noi obişnuim să mai ieşim la uliţă şi să mai schimbăm o vorbă. A fost vreme bună şi probabil de asta a ieşit şi bătrâna pe afară. A fost un bubuit puternic şi ne-am speriat toţi”, a spus unul dintre vecini.

O ambulanţă sosită la locul accidentului a preluat victima şi a transportat-o la spital. Medicii au reuşit să o stabilizeze pentru că era în stare gravă dar din păcate pentru doar câteva ore. În ciuda eforturilor cadrelor medicale, bătrâna s-a stins la spital pe timpul nopţii.

„ În localitatea Macea a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unei femei. Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit faptul că, în timp ce M. Samuel, de 18 ani, din Macea, a condus un autoturism marca Ford Escort, pe DJ 709B, pe raza localităţii Macea, datorită vitezei neadaptate şi a lipsei de experienţă în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă accidentând grav o femeie în vârstă de 78 ani, care se afla în faţa locuinţei sale. Victima a fost transportată la spital, unde ulterior a decedat”, a declarat subcomisar Camelia

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 48 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 35 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum o ora
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 54 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°