Administrarea eficientă a lichidităţii este o lecţie a cărei importanţă au învăţat-o atât companiile, cât şi băncile, în condiţiile crizei economice, a declarat Dan Emilian Croitoru, director executiv adjunct, direcţia reţea corporate şi sector corporate, BCR. "Companiile care au lichidităţi, care îşi ajustează bilanţul la nivelul afacerii, se pot dezvolta atunci când apar oportunităţi", a precizat domnia sa. De asemenea, firmele care au avut rezultate pozitive în actuala perioadă sunt cele care au reuşit să îşi crească gradul de specializare şi, astfel, să genereze un grad mai ridicat al valorii adăugate, potrivit lui Dan Emilian Croitoru. Reprezentantul BCR a arătat că există cazuri în care companii care înregis-trează rezultate bune în domeniul lor de activitate investesc în ceea ce percep ca fiind oportunităţi pe care le oferă sectoare în care nu au expertiză, ceea ce le creează dificultăţi. Cel mai important activ al unei afaceri îl reprezintă, însă, reputaţia pe care aceasta şi-o creează, a atras atenţia domnia sa.
Condiţiile economice dificile din prezent prezintă companiilor atât dificultăţi, cât şi oportunităţi, a precizat Dan Emilian Croitoru. Principalele probleme constau în reducerea cererii interne, concurenţa ridicată de produsele din import, taxarea excesivă, întârzierile, din partea statului, la plata facturilor, costul ridicat al creditelor, precum şi în diminuarea cererii de export, potrivit domniei sale.
Pe de altă parte, unele firme au reuşit să îşi crească vânzările şi să câştige cote de piaţă, ca urmare a retragerii a unor competitori. De asemenea, anumite societăţi au reuşit să inoveze şi să încor-proreze noi tehnologii în procesele de producţie, a arătat Dan Emilian Croitoru.
Creşterea portofoliului de credite a încetinit, din cauza contextului economic dificil, însă afacerile bune şi proiectele viabile sunt bine poziţionate