Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cardul naţional de sănătate va fi folosit, în premieră, de 300 de arădeni

Publicat in Glasul Aradului, marți 13 noiembrie 2012 ·

În urma unei întâlniri avute la Arad cu reprezentanţi din conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, s-a stabilit ca proiectul pilot al cardului naţional de sănătate să înceapă în cabinetele a 20 de medici de familie din judeţul nostru. „În aproximativ două săptămâni, cardurile vor ajunge la 300 de persoane. Cu acest card, medicul va putea să vadă întreaga istorie medicală a pacientului. Practic, va putea vedea toate bolile pe care le-a suferit bolnavul, trata­men­tele pe care le-a luat de-a lungul vremii, vaccinările etc. Farma­ciile vor putea vedea reţetele care au fost prescrise de medici, iar laboratoarele analizele“, a declarat dr. Adrian Dărăbanţiu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Arad.

Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate susţine că „deja sunt planificate echipele care vor merge în teren. Cardul naţional de sănătate este în grafic, este în implementare. Va fi câte un reprezentant de la fiecare partener din con­- tract. Sperăm ca până la sfârşitul anului, proiectul să fie implementat la nivelul judeţului Arad“.

Totodată, CNAS a depus o sesizare la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cu privire la activităţile pentru implementarea Cardului Electronic al Asiguratului.

Construcţia sistemului informatic necesar implementării cardului de sănătate trebuia să înceapă iniţial în cursul lunilor iulie-august ale anului 2011, iar în februarie 2012 să înceapă distribuirea cardului. Investiţia are o valoare foarte mare: cardul propriu-zis, din care CIP-ul cu valoare de achiziţie prin licitaţie publică prin SEAP a fost de 25.400.000 euro fără TVA (în anul 2010), respectiv contractul pentru suport de plastic în valoare de 5.296.845 euro; contractul pentru soluţia informatică de interconectare a acestuia cu SIUI în valoare de 87.636.000 lei; va­loarea estimată a terminalelor (cititoare-inscriptoare) ale sistemulu

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cascadorul Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Iubitul Mihaelei Rădulescu avea 56 de ani

Adevarul acum 20 minute
Potrivit presei italiene, sportivu Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Austriacul ar fi pierdut controlul parapantei sale.

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 4 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 6 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum o ora
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°