De Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, la Biserica Ortodoxă din Ţărmure s-a sărbătorit hramul acestui locaş de cult. N-a fost o sărbătorire ocazională, ci mai ales una împlinitoare, deoarece pe lângă săvârşirea tainei Sfântului Maslu, s-au sfinţit şi lucrările edilitare efectuate la acestă minunată biserică de lemn din Ţărmure, construită în anul Domnului 1780 şi păstorită în prezent de către harnicul şi tânărul păstor, Lazăr Nicolae Mirel, despre care toţi credincioşii nu au decât cuvinte de laudă. „Până la venirea părintelui Mirel – cum îi spunem noi – în parohia noastră, mulţi oameni nici nu veneau la sfânta biserică atunci când ploua sau era zăpadă, ne-a mărturisit o credincioasă. Nici n-aveai cum să străbaţi până la uşa bisericii, mai ales dacă erai mai bătrân. Acuma, uitaţi-vă şi dumneavoastră: părintele şi primarul ne-au făcut scări betonate, băncuţe şi balustrăzi, astfel încât toată lumea să poată veni la sfânta biserică.” Pe această vreme minunată de toamnă târzie, sfânta slujbă s-a săvârşit afară, în faţa Bisericii. După datină şi după canoane, taina Sfântului Maslu a fost săvârşită de către un sobor de preoţi din parohiile vecine. Mulţimea credincioşilor din
parohia Ţărmure s-a gătit în straie de sărbătoare, venind pregătiţi cu ulei şi cu făină, care au fost sfinţite prin taina Sfântului Maslu. Prin ungerea cu ulei sfinţit, însoţită de rugăciuni şi de o trăire duhovnicească, se vindecă bolile suferinzilor. Impresionanta slujbă religioasă săvârşită de către soborul de preoţi în aer liber, vremea deosebit de frumoasă de toamnă târzie, satul adunat – cu mic, cu mare, în straie de sărbătoare – l-au determinat pe vicepreşedintele Eusebiu Pistru să ne mărturisească faptul că este una dintre cele mai frumoase slujbe la care a participat. Într-adevăr, atmosfera de sărbătoare şi pitorescul locului au înfrumuseţat parcă bisericuţa de lemn din satul Ţărmur