Preşedintele Traian Băsescu nu a primit solicitare din partea premierului Victor Ponta de a avea o întrevedere miercuri, aceasta urmând a fi stabilită când va fi adresată solicitare, în funcţie de agendele celor doi, a declarat, pentru Mediafax, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului.
„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu a primit până la această oră nicio solicitare din partea primului-ministru al Guvernului României, domnul Victor Ponta, în vederea unei întâlniri în cursul zilei de mâine. Când va exista o astfel de solicitare, evident se va stabili o zi şi o oră în funcţie de agendele celor doi înalţi oficiali“, a declarat Oprea.
În programul public de miercuri al preşedintelui Băsescu, anunţat de Administraţia prezidenţială, figurează primirea delegaţiei FMI, BM şi CE şi a unei delegaţii a companiei Dacia-Renault.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că, aşa cum a fost convenit anterior, urmează să aibă o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu probabil miercuri, în care se va discuta despre bugetul UE pentru perioada 2014-2020, dar inevitabil se va discuta şi despre scrisoarea pe care a primit-o din partea şefului statului.
Preşedintele Traian Băsescu a precizat, luni, că i-a transmis premierului Victor Ponta o scrisoare în legătură cu cei patru membri ai Executivului acuzaţi de ANI de incompatibilitate, menţionând că viza "şi o eventuală remaniere".
Conform unui comunicat al Preşedinţiei dat publicităţii după întâlnirea de săptămâna trecută dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta, preşedintele şi premierul conveniseră să aibă o nouă întrevedere după participarea premierului la întâlnirea "Prietenilor coeziunii".
„În privinţa exerciţiul bugetar al UE 2014-2020, preşedintele României, domnul Traian Băsescu şi prim-ministrul României, domnul Victor-Viorel Ponta, au stabilit că urmează să ai