Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Demisie în bloc la Farul Constanţa. Clubul de fotbal a rămas fără conducere

Publicat in Mediafax, marți 13 noiembrie 2012 ·

Conducerea clubului Farul Constanţa a decis să demisioneze în bloc în urma rezultatelor foarte slabe din acest sezon, care au dus echipa pe locul 13 în Seria I a Ligii a II-a, cu doar 6 puncte în 12 etape.

După ce luni seară unul dintre acţionarii clubului, Marian Diaconescu, îşi anunţase retragerea, marţi a venit rândul altor conducători să facă acelaşi anunţ, printre care preşedintele Marcel Lică.

"Am decis împreună cu Cristi Munteanu (n.r. - vicepreşedintele clubului) să purtăm o discuţie cu patronul Giani Nedelcu. Am decis în semn de solidaritate cu Marian Diaconescu să plecăm şi noi. Farul este într-un mare pericol şi gestul nostru este de a atrage atenţia autorităţilor pentru că doar împreună cu acestea se mai poate salva echipa. Tragem în acest fel un ultim semnal de alarmă în ce priveşte situaţia Farului. Am tot încercat în ultimele săptămâni soluţii pentru a scoate echipa din acest impas. După mecul cu Unirea Slobozia, antrenorul Alin Artimon şi-a manifestat dorinţa de a pleca şi a crea astfel un şoc. A declarat că este incompatibil şi chiar dacă mai sunt două etape până la finalul turului, am decis să dăm curs dorinţei antrenorului, dar patronul Giani Nedelcu nu a fost de acord şi l-a determinat să continue. Nu credeam însă că Artimon va rămâne după vehemenţa cu care afirmase că renunţă. Condiţiile jucătorilor sunt foarte bune, salariile sunt aproape la zi, dar nu sunt bani pentru performanţă, asta trebuie să înţeleagă toţi «fariştii». Nu este nicio perspectivă. Farul merge spre desfiinţare pe linia pe care se află. Decizia noastră este definitivă", a declarat preşedintele clubului, Marcel Lică.

La rândul său, vicepreşedintele clubului, Cristi Munteanu, speră ca decizia să aibă un rezultat în cadrul echipei. "Cred că este un lucru inedit ca în urma unor rezultate foarte proaste să se retragă toată conducerea executivă. În acest condiţ

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum o ora
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°